Compania Dyson a creat un nou model de ventilator în doar 10 zile și va produce rapid 15.000 de bucăți
Compania Dyson a primit o comandă de 10.000 de ventilatoare de la guvernul britanic, pentru a sprijini efortul autorităților de a combate epidemia de coronavirus.
James Dyson, fondatorul companiei, a confirmat comanda într-o scrisoare adresată angajaților, citată de CNN.
"Un ventilator susține un pacient care nu mai poate să respire de unul singur, însă ne confruntăm cu un deficit de astfel de produse, atât în Marea Britanie cât și în alte țări din toată lumea", a scris Dyson.
Compania Dyson a proiectat și construit un ventilator complet nou, denumit "CoVent", din momentul în care fondatorul James Dyson a fost sunat de premierul britanic Boris Johnson, în urmă cu zece zile.
"Acest dispozitiv nou poate fi produs rapid în număr mare și este eficient", a spus Dyson, adăugând că noul ventilator a fost realizat pentru a îndeplini necesitățile pacienților cu coronavirus.
Un purtător de cuvânt al companiei, cunoscută mai mult pentru aspiratoare și uscătoare de mâini, a anunțat că noile ventilatoare vor fi gata până la începutul lunii aprilie. Totodată, James Dyson, a cărui avere este estimată la 10 miliarde de dolari potrivit Bloomberg, a spus că va dona 5.000 de unități comunității internaționale pentru lupta împotriva pandemiei.
"Principala provocare a fost cum să proiectăm și să construim un nou aparat medical sofisticat, care să poată fi produs în cantități mari, într-un interval scurt de timp", a spus Dyson.
În Statele Unite, Ford a anunțat că lucrează cu companiile 3M și GE Healthcare pentru a produce echipamente medicale. General Motors și Tesla au promis și ele că vor construi ventilatoare.
Editor web: V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News