Live

Cel mai mare producător de petrol din lume este șantajat de hackeri cu 50 de milioane de dolari

Data publicării:
Sursa foto: Stanislav Krasilnikov/TASS/Sipa/Profimedia Images

Saudi Aramco, cel mai mare producător de petrol din lume, a confirmat miercuri că o parte din datele sale au fost expuse prin intermediul unui furnizor, după ce un hacker a anunțat luna trecută că a intrat în posesia informațiilor și a cerut companiei o răscumpărare de 50 de milioane de dolari, informează Financial Times.

Aramco a anunțat că "a aflat recent de expunerea indirect a unei cantități limitate de date ale companiei, deținute de o terță parte". Compania petrolieră nu a spus despre ce furnizor e vorba sau cum au ajuns datele să fie compromise.

"Confirmăm că expunerea datelor nu s-a produs din cauza unei breșe în sistemele noastre, nu are are impact asupra operațiunilor, iar compania continuă să aibă un nivel de securitate online corespunzător", a comunicat Aramco.

Comunicatul companiei a venit după ce un hacker a susținut pe dark-web că a furat 1 terabyte (1.000 gigabiți) din datele Aramco, potrivit unei postări din 23 iunie văzute de Financial Times. Hacker-ul a spus că a obținut informații despre localizarea rafinăriilor, precum și date despre salarii și informații confidențiale despre clienți și angajați.

În altă postare, hackerul s-a oferit să șteargă datele dacă Aramco acceptă să plătească 50 de milioane de dolari în criptomoneda Monero, dar oferea informațiile spre vânzare și altor doritori, contra sumei de 5 milioane de dolari.

Saudi Aramco are capacitatea de a pompa mai mult de 1 din fiecare 10 barili din piața globală.

Nu se cunoaște cine este în spatele incidentului Aramco. Experții în securitate cibernetică spun că atacul nu pare să facă parte dintr-o companie ransomware - când hackerii folosesc programe malware pentru a obține informații și apoi cer o răscumpărare pentru eliberarea datelor. Totodată, hacker-ul nu este asociat cu vreo grupare cunoscută ransomware.

Instalațiile și rafinăriile Saudi Aramco au fost în trecut vizate de atacuri cibernetice, dar și de atacuri cu drone și rachete.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Hackerii au spart o agenție din subordinea Ministerului Apărării din Ungaria. Suma uriașă pe care o cer pentru a nu publica datele

„Avem un sextape cu George Simion”. Site-ul partidului AUR a fost atacat de hackeri

Hackerii chinezi au spionat luni în șir oficiali americani cu rang înalt și au furat mii de contacte telefonice

Hackerii chinezi au atacat familia lui Trump și oficiali din administrația Biden

Partenerii noștri