Live

Cel mai mare contract pentru căile ferate din PNRR: 1,77 miliarde de euro pentru ruta Caransebeș-Timișoara-Arad

Data publicării:
FOTO: Facebook CFR Calatori / credit: Razvan-Victor Preda

Cel mai important contract de finanţare pentru domeniul feroviar din cadrul Programului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare de 8,77 miliarde lei, a fost semnat şi presupune modernizarea liniei de cale ferată Caransebeş - Timişoara - Arad, pe o lungime totală de 162 km.

Potrivit unui comunicat al CFR SA, transmis luni AGERPRES, contractul de finanţare, a fost semnat de ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, şi directorul general al Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, Ion Simu Alexandru.

"Am semnat un contract foarte important de finanţare prin PNRR pentru modernizarea infrastructurii feroviare! În valoare de 8,77 miliarde lei, contractul va asigura banii pentru modernizarea celor 162 de km ai liniei de cale ferată Caransebeş - Timişoara - Arad. Toate cele 4 loturi ale acestui proiect au deja constructori desemnaţi, iar contractele pentru proiectare şi execuţie vor fi semnate după soluţionarea contestaţiilor", a menţionat Grindeanu pe pagina sa de Facebook.

Cele 4 loturi ale proiectului sunt Caransebeş - Lugoj, Lugoj - Timişoara Est, Timişoara Est - Ronaţ Triaj Gr. D şi Ronaţ Triaj Gr. D - Arad, scrie Agerpres.

Sumele asigurate prin PNRR vor fi folosite pentru lucrări complexe necesare dezvoltării infrastructurii din sud-vestul ţării: dublarea liniei de cale ferată pe tot traseul; refacerea liniilor şi corectarea traseului pentru ca trenurile să poată circula cu viteze de 160 km/h; modernizarea gărilor; construirea de pasarele pietonale şi adaptarea nivelului peroanelor la standardele europene; înfiinţarea unor halte de călători în zonele urbane, pentru accesul direct la reţeaua feroviară de transport; desfiinţarea trecerilor la nivel sau construirea unor pasaje denivelate; construirea a două noi clădiri pentru mentenanţă şi a unui centru regional de management al traficului şi sistem ERTMS.

La rândul său, director general al CFR SA a precizat că modernizarea liniei de cale ferată Caransebeş - Timişoara - Arad va contribui la creşterea economică naţională, dar şi la cea locală. "Este cel mai important contract de finanţare din PNRR, un obiectiv prioritar pentru compania noastră, deoarece ne dorim ca infrastructura feroviară din zona de vest a ţării să se alinieze standardelor europene de transport şi să ofere călătorilor, care optează pentru transportul feroviar, atât pe distanţe lungi, cât şi pe distanţe scurte, condiţii moderne de călătorie, şi aici ne referim la o infrastructură care va permite o viteză maximă de circulaţie de 160 km/h, staţii moderne, servicii publice de calitate pentru călători, facilităţi sigure de tranzitare sau staţionare în zonele publice, inclusiv amenajarea zonelor de acces şi de deplasare pentru persoanele cu dizabilităţi. Modernizarea liniei de cale ferată Caransebeş - Timişoara - Arad va contribui cu siguranţă la nu doar la creşterea economică naţională, dar şi la cea locală, deoarece prin acest obiectiv vom asigura o conexiune feroviară modernă între localităţile adiacente acestui tronson de cale ferată şi reţeaua naţională", a subliniat Ion Simu Alexandru.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

România a încasat 1,9 miliarde de euro din fondurile structurale UE 2021-2027. Rata de absorbție e de 6,11%

Traficul feroviar, blocat 4 ore la Balota din cauza locomotivei trenului IRN 79 Arad - București. Întârzieri de până la 240 de minute

VIDEO Cum arată primul tren nou cumpărat de România în ultimii 20 de ani. Azi a făcut prima călătorie

Un bărbat a fost arestat după ce a furat zeci de componente de semnalizare CFR din zona Palas, Portul Constanţa

Partenerii noștri