Live

Casa Radio ar putea fi transformată în mall. Care este povestea clădirii

Data actualizării: Data publicării:

Clădirea abandonată a Casei Radio din Bucureşti ar putea fi readusă la viaţă. Proiectul care prevedea construirea unui mall şi a unui hotel pe vechile ruine primeşte o nouă şansă după ce o mare companie cu afaceri imobiliare a anunţat că vrea să se implice şi este dispusă să plătească peste 60 de milioane de euro pentru a primi mai mult de jumătate din proiect.

Scrisoarea semnată de cele două companii prevede că AFI Europe are 3 luni la dispoziţie pentru a termina procesul due dilligence, după care în 30 de zile antecontractul de vânzare cumpărare ar trebui să fie deja semnat. Tranzacţia se referă la 75 la sută din valoarea Casei Radio, proiect imobiliar concesionat de statul român în urmă cu 15 ani.

Casa Radio. Un monstru ridicat de regimul comunist pe bani, pe multe resurse, pe care le-au plătit şi oamenii din Şimleul Silvaniei, nu numai cei din Bucureşti, pentru că şi din banii lor şi din munca militarilor în termen aduşi la muncă forţată s-a ridicat acea clădire”, afirmă Ștefan Dumitrașcu, arhitect-șef al Capitalei.

„A rămas în ruină, în 2004, printr-o lege, în mod miraculos, nu printr-o hotărâre de guvern, s-a dat în concediune terenul de 10 hectare împreună cu cl[direa de pe el, unor investitori care au promis că fac un mare mall şi trei blocuri, dintre care un bloc, asta era câştigul statului român”, spune Nicușor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiu.

Ministerul Transporturilor semna un parteneriat public privat cu două firme din Turcia şi Israel pentru continuarea investiţiilor în Casa Radio, proiect care a primit denumirea Dâmboviţa Center. Statul român oferea investitorilor terenul şi clădirea pentru 49 de ani.

O societate israeliană a cumpărat cea mai mare parte a acţiunilor şi deţinea cred că vreo 75 la sută din tot pachetul, statul român rămăsese cu 15 la sută prin Compania Naţională de Investiţii”, afirmă Gheorghe Pătrașcu, fost arhitect al Capitalei.

Cea mai mare parte a clădirii trebuia finalizată, potrivit contractului, în 1.400 de zile de la obţinerea tuturor autorizaţiilor, penalizările de întârziere fiind de 5.000 de euro pe zi.

De la semnarea contractului au trecut 5.500 de zile.

„Acest proiect a fost omorât, gâtuit, la această oră, 30 de ani şi acuz ca cetăţean al Bucureştiului şi ca arhitect, faptul că după 30 de ani, un pacient cum este Casa Radio, care a fost pus pe masa de operaţie pentru a-l face bine, a fost deschis, i s-au amputat organe, părţi, care nu au fost viabile înăuntru şi a fost lăsat aşa, între două ape, între viaţă şi moarte, aduce în continuare deservicii profunde imaginii Capitalei noastre”, spune Ștefan Dumitrașcu, arhitect-șef al Capitalei.

„Suntem incapabili în momentul ăsta. Ultimul mare proiect de intervenţie urbană este, din păcate, proiectul lui Ceauţescu privind sistematizarea aşa-zisului Centru civic. O spun cu părere de rău”, afirmă Gheorghe Pătrașcu, fost arhitect al Capitalei.

„Obligaţia investitorilor era ca proiectul să fie realizat în cinci ani, n-au făcut, la un moment dat prin 2008- 2009 au dat un PUZ ca să facă proiectul, a venit criza, în mod normal, statul român în momentul ăsta, atâta timp cât investitorul nu şi-a respectat obligaţiile de a construi în cinci ani, trebuie să ia pur şi simplu terenul înapoi”, explică Nicușor Dan, președintele Asociației Salvați Bucureștiu.

Conform specialiştilor, ministerul de Finanţe, cel care gestionează proprietăţile statului român, ar fi trebuit ca din 2009, la 5 ani de la neînceperea lucrărilor, să demareze procedurile de recuperare a terenului.

Compania Naţională de Investiţii spune că se întâlneşte periodic cu investitorul israelian care ar fi trebuit să dea în folosinţă complexul imobiliar în valoare de 1,5 miliarde de euro, dar de şase ani pe şantier nu s-a mişcat nimic.

„A avut, se pare, o problemă această societate, fiind la un moment dat suspectată de proceduri ilicite în Statele Unite şi chiar a fost amendată. Este o societate israeliană, Elbit se numeşte, care are în gestiune şi Raddison, fostul hotel Bucureşti”, precizează Gheorghe Pătrașcu, fost arhitect al Capitalei.

Imensa clădire avea o suprafaţă construită la sol de 35 mii de metri pătraţi, suprafaţa totală fiind de 115 mii metri pătraţi.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă la Chișinău. O dronă a fost găsită în apropriere de un mall și o arenă sportivă din capitala Republicii Moldova

Scandal din gelozie într-un mall din Capitală. Trei indivizi, cercetaţi după ce au bătut două femei şi un bărbat

Accident în parcarea subterană a unui mall. O șoferiță a făcut praf trei mașini, după ce a încurcat pedalele

VIDEO. Viitorii polițiști sunt căutați în mall-uri. Cu ce salariu sunt ademeniți tinerii

Partenerii noștri