Live

Burduja a trimis corpul de control al Ministerului Energie la mina din Gorj, unde un mal de pământ s-a surpat peste două excavatoare

Data publicării:

Ministrul Energiei Sebastian Burduja a dispus trimiterea corpului de control al instituției pentru a stabili cauzele incidentului de la mina din Pinoasa din județul Gorj, carieră care face parte din Complexul Energetic Oltenia, unde ce un mal de pământ s-a surpat, vineri seară, peste două excavatoare. El a mai spus că, în acest moment, situația este sub control, niciun salariat nu a fost accidentant, iar echipele CEO fac o evaluare a pagubelor.

„Producția de energie electrică nu va fi afectată deloc, iar producția din Pinoasa va fi afectată doar cu 2.500 tone pe zi, dar se va suplini din alte cariere”, a declarat Burduja, potrivit comunicatului de presă al Ministerului Energiei.

Vineri seară, în jurul orei 21:30, în sectorul Pinoasa al Carierei Rovinari din cadrul Complexului Energetic Oltenia a avut loc o alunecare de teren.

Propagarea a început din frontul neexcavat vestic și s-a amplificat pe parcursul nopții, antrenând blocuri mari de rocă care au afectat treptele de lucru și au ajuns până la platforma de staționare și vehiculare a utilajelor de pe vatra carierei, mai spune sursa citată.

Comitetul pentru situații de urgență al Ministerului precum și Ministrul Energiei au fost informați de îndată, coordonând și rămânând în contact permanent cu reprezetanții CEO.

„În acest moment situația este sub control, iar echipele CEO lucrează pentru evaluarea completă a pagubelor și pentru stabilizarea zonei afectate. Niciun salariat al CEO nu a fost accidentat. Am dispus o acțiune imediată din partea corpului de control pentru a stabili cauzele acestei situații și planul de măsuri necesare pentru a preveni astfel de incidente pe viitor. Prioritatea zero este siguranța angajaților.  Totodată, am cerut din partea conducerii CEO ca până la finalul zilei să îmi prezinte o evaluare în detaliu și setul de măsuri pe care deja le-au întreprins”, a mai spus ministrul Energiei.

El a subliniat că producția de energie electrică nu va fi afectată deloc, iar „producția din Pinoasa va fi afectată doar cu 2500 tone pe zi, dar se va suplini din alte cariere”.

„Vom continua să comunicăm transparent evoluția situației și mulțumesc pentru reacția rapidă a specialiștilor CEO” a conchis Sebastian Burduja, conform sursei menționate.

Acest incident a dus la avarierea și răsturnarea a două utilaje de mari dimensiuni și la afectarea mecanismului de marș la alte două utilaje. De la apariția fenomenului de alunecare, echipele CEO au efectuat manevre de retragere a utilajelor din direcția alunecării și au asigurat retragerea personalului, garantând supravegherea continuă a zonei afectate.

Potrivit informațiilor preliminare, cauza principală a acestui incident este reprezentată de crevasele formate din cauza secetei prelungite, care au slăbit structura solului și au favorizat alunecarea de teren.

De asemenea, conform informațiilor puse la dispoziție de CEO, utilajele avariate erau staționate de aproximativ două săptămâni, mai transmite Ministerul Energiei.

Excavatorul 09 era oricum oprit, iar excavatorul 011 urma să fie oprit la sfârșitul lunii august. Activitatea de exploatare a încetat imediat pentru a asigura siguranța personalului și a echipamentelor.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O femeie din Gorj a fost reținută pentru tentativă de omor după ce și-a înjunghiat partenerul. Bărbatul a fost operat de urgență

„Fac altele, dar cu alte nume, bănuiesc”. Ce se întâmplă cu buletinele de vot de la turul II al alegerilor prezidențiale

Iarnă fără contracte de deszăpezire. Soluția găsită de unii primari pentru a face economie la buget. „E o idee bună, dacă nu ninge”

Alertă în Gorj: un băiat de 12 ani a fost dat dispărut. Salvamontiștii au intervenit pentru căutarea minorului

Partenerii noștri