Live

News Alert ASF retrage autorizația de funcționare pentru City Insurance. Compania cu 3 milioane de asigurați RCA intră în insolvență

Data actualizării: Data publicării:
ASF a retras autorizația de funcționare pentru City Insurance. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Autoritatea de Supraveghere Financiară a decis retragerea autorizației de funcționare a Societății Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. și constatarea stării de insolvență a acesteia. Compania era liderul de piață în domeniul asigurărilor RCA.

ASF a respins de asenemea planul de finanțare pe termen scurt și a planului de redresare pentru compania care va intra, astfel, în faliment.

ASF spune că nu a fost făcută dovada documentată a modului în care Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A. va deține permanent fonduri proprii eligibile pentru a acoperi cerința de capital de solvabilitate și cerința de capital minim, precum și lipsa fondurilor proprii de bază eligibile, dată fiind și inexistența vărsământului la capitalul social. Astfel, a rezultat că Planul de finanțare pe termen scurt și Planul de redresare „sunt în mod evident neadecvate și nu asigură restabilirea situației financiare a societății și, pe de o parte, solvabilitatea societății este în continuă deteriorare iar, pe de altă parte, societatea se află în incapacitate vădită de plată”, se arată într-un comunicat al ASF.

Consiliul Autorității a decis retragerea autorizației de funcționare a Societății Asigurare-Reasigurare City Insurance S.A., constatarea stării de insolvență și promovarea de către A.S.F. a cererii privind deschiderea procedurii falimentului împotriva societății.

În iunie, City Insurance a intrat în administrarea specială a Fondului de Garantare al Asiguraților, a anunțat Autoritatea de Supraveghere Financiară și a fost amendată cu aproape trei milioane de lei pentru neregulile constate și trebuie să vină cu un plan de finanţare și redresare. În plus, toți cei opt membri ai conducerii au fost sancționați de ASF cu câte un milion de lei și li s-a retras aprobarea de a face parte din conducerea societății.

City Insurance este liderul pieței asigurărilor RCA, iar împreună cu societatea de pe locul doi deține aproximativ 75% din piață.

Compania oferă polițe RCA cu prețuri mici, sub cele ale concurenței, iar veniturile raportat la daune crează probleme, care se văd în despăgubirile lente și în problemele legate de soluționarea dosarelor de daună.

Citiți și: City Insurance, aproape de faliment. Ce trebuie să știe asigurații care au polițe la această companie

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

(P) De la dor la grijă: Alături de cei dragi, indiferent de distanță, cu asigurările Allianz-Țiriac

Prețurile RCA vor fi plafonate în continuare până la 31 martie 2025, potrivit unui proiect de hotărâre de guvern

În timp ce furia americanilor crește, directorii din domeniul sănătății se regrupează după asasinarea directorului UnitedHealthcare

Escroci costumați în urși au distrus mai multe mașini de lux ca să încaseze banii din asigurări. Un biolog i-a dat de gol

Partenerii noștri