Live

Amnistie fiscală. Contribuțiile pe care nu le mai plătesc 600.000 de români

Data publicării:

Pas important făcut de Guvern pentru aplicarea amnistiei fiscale. Proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care scuteşte anumite categorii de contribuabili de plata contribuţiilor fiscale datorate pentru perioada iulie 2015 - decembrie 2017 a fost pus în dezbatere publică.

FOTO: Agerpres

Este vorba despre 600.000 de contribuabili care, în perioada 1 iulie 2015 - 31 decembrie 2017, au avut venituri sub nivelul salariului minim pe economie. Valoarea sumei care face obiectul amnistiei se ridică la 1,035 miliarde de lei, potrivit notei de fundamentare care însoţeşte proiectul de ordonanţă de urgenţă ce prevede această măsură.

Pentru venitul realizat în perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017, a fost identificat un număr de aproximativ 600.000 de contribuabili pentru care s-au generat sau urmează a se genera decizii de impunere anuală pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorată la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară, deşi aceştia au realizat venituri sub acest nivel. Valoarea totală a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate datorată de aceste persoane pentru perioada precizată este de circa 1.035 milioane lei”, se precizează în documentul publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) și citat de Agerpres.

Potrivit documentului, valoarea totală a CASS stabilită prin deciziile emise şi comunicate sau aflate în curs de comunicare în anul 2019 şi care ar urma să fie încasată în cursul acestui an este de circa 1,972 miliarde de lei, din care urmează a forma obiectul amnistiei o valoarea a CASS de aproximativ 1,035 miliarde de lei.

De subliniat că în bugetul pentru anul 2019, nu a fost inclusă nici valoarea totală a CASS stabilită prin deciziile emise şi comunicate sau care urmează a fi comunicate în anul 2019 şi nici valoarea CASS care urmează a forma obiectul amnistiei, context în care această măsură nu generează un impact bugetar negativ. Pe cale de consecinţă sunt respectate dispoziţiile art. 21 din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010”, subliniază Ministerul Finanţelor.

În urma adoptării proiectului de ordonanţă, va fi anulată plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, precum şi a obligaţiilor fiscale accesorii aferente, stabilite prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, datorată de persoanele fizice pentru care baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate a fost întregită la nivelul salariului de bază minim brut pe ţară sau, după caz, la valoarea a 12 salarii de bază minime brute pe ţară, pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 iulie 2015 şi 31 decembrie 2017.

De aceleaşi prevederi vor beneficia şi persoanele fizice care nu au realizat venituri în perioada fiscală iulie 2015 - decembrie 2017, pentru care baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este salariul de bază minim brut pe ţară, stabilită potrivit Legii nr. 571/2003 cu modificările şi completările ulterioare sau a Legii nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

Persoanele fizice care au optat pentru plata CASS şi pentru care Fiscul a emis decizie de impunere nu vor beneficia de anularea plăţilor.

Începând cu data de 1 ianuarie 2018 s-a trecut de la sistemul de stabilire a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate de către organul fiscal competent prin decizii de impunere, la sistemul de autoimpunere (calculul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate se efectuează de către contribuabil - persoană fizică prin declaraţia unică), iar contribuţia se datorează numai de către persoanele fizice care realizează venituri de cel puţin 12 salarii minime brute pe ţară. Persoanele care realizează venituri sub acest nivel, precum şi persoanele care nu realizează venituri, pot opta pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, pentru dobândirea calităţii de asigurat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peste 50.000 de firme şi persoane au beneficiat de amnistie fiscală. Cât a încasat statul până acum

Guvernul a prelungit amnistia fiscală până pe 19 decembrie. Măsurile luate de Executiv privind acciza la băuturile alcoolice

Statul prelungește amnistia fiscală. Boloș vrea bonus permanent pentru cei care plătesc taxe și impozite la timp

Marcel Ciolacu: Putem face pasul final spre majorarea salariului minim, la 4050 de lei, din 1 ianuarie

Partenerii noștri