Live

Alpha Bank va fuziona cu Unicredit și vor crea una dintre cele mai mari bănci din România

Data publicării:
Sucursală UniCredit România. Sursa foto: Profimedia Images

Alpha Bank Romania fuzionează cu UniCredit România şi vor forma cea de-a treia bancă din România ca mărime din punct de vedere al activelor totale. Grupul Alpha Bank va avea o participaţie de 9,9% din noua bancă, scrie News.ro

„Alpha Services and Holdings SA, deţinător al Alpha Bank SA, şi UniCredit au agreat principalele condiţii financiare pentru fuziunea dintre UniCredit Bank SA (UniCredit Bank Romania) şi Alpha Bank Romania, ca parte a unui parteneriat strategic la nivel internaţional. Conform termenilor agreaţi, Alpha Bank va deţine 9,9% din capitalul social al entităţii rezultate în urma fuziunii şi va rămâne implicată în aceasta prin mecanisme de guvernanţă corporativă, inclusiv prin reprezentarea la nivel de consiliu de administraţie”, anunţă băncile.

Se anticipează ca tranzacţia va fi finalizată in 2024, după parcurgerea procesului de confirmatory due dilligence, obţinerea aprobărilor statutare şi a celor din partea tuturor autorităţilor de reglementare implicate.

”Tranzacţia va duce la crearea celei de-a treia bănci din piaţă din punct de vedere al activelor totale. Fuziunea va aduce la un loc două entităţii complementare, atât UniCredit Bank Romania cât şi Alpha Bank România având o poziţie solidă în segmentele de corporate şi de retail, şi în urma ei va rezulta o instituţie financiară puternică care va fi mai bine poziţionată pentru a-şi deservi clienţii şi pentru a crea noi oportunităţi de creştere pe piaţa românească”, precizează băncile.

Pentru prima oară în România, două grupuri bancare europene folosesc parteneriatul ca abordare de consolidare a pieţei.

”Această nouă abordare are ca scop nu numai să susţină economia românească mai bine, ci şi să pună pe primul plan nevoile clienţilor şi al acelor comunităţi în care îşi desfăşoară activitatea. Ca urmare a tranzacţiei, clienţii Alpha Bank România vor avea acces la o gamă mai largă de produse şi servicii. Pe perioada tranziţiei, Alpha Bank România va continua să asigure continuitate pentru clienţii săi”, arată băncile.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cum a distrus Germania visul Europei de a deveni o superputere financiară (Politico)

Bancherii și asigurătorii vor să fie incluși în a doua etapă de vaccinare

CEC se va lista la bursă. Ministrul de finanțe: „Competiția este cea mai bună, să fii analizat de piață, altfel îți faci treaba!”

Nouă din zece antreprenori români cred că actualul context nu este „prielnic pentru business”. Ce soluții bancare îi pot ajuta

Partenerii noștri