Live

Ucraina și Kenya fac planuri pentru înființarea de „centre de cereale” în Africa

Data publicării:
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei și președintele Kenyei, William Ruto, la New York / Sursa foto: Profimedia Images

Ucraina a anunțat că va înființa „centre de cereale” în Kenya și în alte părți ale Africii pentru a combate insecuritatea alimentară. Biroul președintelui Volodimir Zelenski a anunțat acest plan fără a oferi prea multe detalii, după ce s-a întâlnit cu omologii săi din Kenya și Africa de Sud la Adunarea Generală a ONU de la New York, informează BBC.

În iulie, retragerea Rusiei dintr-o schemă care permitea exportul de alimente din Ucraina a stârnit îngrijorări cu privire la penuria de pe continent. Prețurile globale ale cerealelor au crescut de la invazia Ucrainei de către Rusia în februarie anul trecut.

Ucraina este un furnizor important de cereale pentru Africa

Președintele Zelenski a acuzat Rusia că transformă totul în arme, de la alimente, la energie, marți, la Adunarea Generală a ONU.

Zelenski s-a întâlnit la New York cu președintele Kenyei William Ruto și cu Cyril Ramaphosa, președintele Africii de Sud. În declarația sa despre întâlnire, Ruto a spus că președintele ucrainean s-a angajat să înființeze un „nod pentru cereale” în orașul de coastă al Kenyei, Mombasa, pentru a ajuta la abordarea penuriei de alimente din Africa de Est. Dar nu a dat mai multe detalii despre ce ar presupune acest lucru sau despre cum vor ajunge grânele acolo.

Kenya este una dintre cele mai importante susținătoare a Ucrainei, dintre țările africane, după invazia Rusiei

Africa de Sud, pe de altă parte, și-a menținut o poziție mai neutră. În iunie, președintele Ramaphosa a condus o misiune de pace africană atât în Ucraina, cât și în Rusia.

Ramaphosa a spus că el și președintele ucrainean au discutat „calea de urmat pentru inițiativa de pace”. Ei au vorbit, de asemenea, despre revigorarea acordului cu cereale, care a dus la exportul de alimente ucrainene prin Marea Neagră.

Zelenski i-a spus lui Ramaphosa că Ucraina încearcă să găsească rute alternative pentru a furniza cereale în Africa.

„Câteva nave cu cereale au trecut deja cu succes prin aceste rute, în ciuda situației dificile”, a spus Zelensky.

Retragerea Rusiei din schema de cereale împiedică Ucraina să folosească canalul Mării Negre pentru a transporta alimente și alte exporturi către Africa și alte regiuni.

Președintele rus Vladimir Putin a refuzat să reînnoiască schema după expirarea acesteia în iulie. El a spus că Rusia va reînnoi acordul doar dacă țările occidentale ar accepta anumite condiții, care includ ridicarea sancțiunilor economice impuse țării sale.

În iulie, Rusia a oferit cereale gratuite în șase țări africane: Burkina Faso, Zimbabwe, Mali, Somalia, Republica Centrafricană și Eritreea.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ucraina a atacat pentru prima oară trupele ruse doar cu sisteme terestre robotizate, fără soldați

„Ultima vizită în Ucraina în calitate de director CIA”. Volodimir Zelenski dezvăluie că s-a întâlnit cu William Burns

Cum vrea Viktor Orban să continue să importe gaz rusesc prin Ucraina. Premierul Ungariei vorbește despre „un truc”

Ucraina se confruntă cu o criză acută de combatanți. Cei nou-veniți sunt bătrâni, alcoolici sau bolnavi. „S-a ajuns la un nivel critic”

Partenerii noștri