Live

Video Fermierii aruncă din nou tone de roșii. Ei se plâng de Programul Tomata, care duce la prețuri prea mici

Data actualizării: Data publicării:
Foto: captură video @.codrut21/ Tiktok

Mii de kilograme de roșii sfârșesc aruncate la gunoi, aproape de București. Fermierii se plâng că Programul Tomata i-a încurajat pe foarte mulți să cultive roșii, iar acum rămân cu marfa pe cap. Cu banii primiți la vânzarea en-gross a tomatelor, nu își acoperă nici măcar costurile pentru cules și transport, așa că, decât să rămână și mai mult în pagubă, sunt nevoiți să renunțe la recoltă - practic, la toată munca lor.

Nicoleta Pânzaru, jurnalist Digi24: Ne aflăm într-o seră din comuna Vidra care aparține fermierului Petrică Bolocan, unde tone de roșii, bune de mâncat, riscă să fie aruncate la gunoi și în acest an. Fermierul ne-a mărturisit despre faptul că și în sezonul trecut a aruncat aproximativ 5 tone de roșii iar în acest an urmează să arunce încă minim 3 tone. De fapt, a aruncat două tone de roșii în acest sezon. 

Se întâmplă acest lucru pentru că în România nu există piață de desfacere pentru culturile precum roșii, vinete și castraveți, iar intermediarii care cumpără aceste roșii de la agricultorii din România o fac la un preț foarte mic, pentru că marfa în acest sezon este foarte multă. Adică cumpără aceste roșii cu 1 leu, însă agricultorii nu sunt de acord cu acest lucru și menționează faptul că pentru un 1 kg sunt gata să primească cel puțin 4 lei pentru a avea profit. Însă, ei au ajuns la situația în care sunt gata să vândă aceste roșii cu 2 lei/ kg, doar pentru a nu arunca aceste roșii la gunoi. 

Astfel de situații s-au mai întâmplat și anii trecuți în România, atunci când diverse legume precum castraveți, vinete dar și roșii au ajuns drept compost pentru solarele din România. O soluție ar fi, spun agricultorii, ca programul de subvenționare oferit de către stat să fie valabil și pentru alte culturi din agricultură, precum castraveți, vinete și, de asemenea, ca autoritățile să le permită acestor fermieri să-și comercializeze marfa din țară în Casa Comerțului Unirea, acolo unde statul a pregătit toate condițiile necesare pentru a comercializa aceste culturi. 

Petrică Bolocan, fermier: „Am în mașină recoltat o tonă și jumătate. Prețul de vânzare este de la 2 lei la 1,5 lei și 1 leu”. 

Reporter: Credeți că este un preț rezonabil? 

Petrică Bolocan, fermier: „Nu. Ar trebui să fie, ca să scoți cât de cât un profit și să ai investiții - pentru că s-au scumpit toate input-urile cu 30% față de anul trecut - măcar 4-5 lei pe kg să plece de la fermier. Soluția ar fi ca, pe viitor, ca să continuăm cu această subvenție Programul Tomata să se dea pe mai multe culturi. Să nu mai meargă numai cu Programul Tomata, pentru că sunt 25.000-27.000 de fermieri. Gândiți-vă că 27.000 de fermieri a câte 1.000 de metri (pătrați-n.red.), cât trebuie să ai la beneficiar, e suprafață foarte mare. Acum toate roșiile s-au copt în această perioadă, în iunie. Din cauza aceasta, prețul a scăzut și noi aruncăm marfa. Avem acea subvenție care nu acoperă costurile. Sămânța de roșii e 60 de bani. Ca să cultivi 1.000 de mettori de sămânță acum pentru ciclul doi îți trebuie 10.000 de lei, ca să înființezi o cultură. Iar până la toamnă trebuie să muncești la ea și în toamnă iar vindem cu un 1 leu kg. 

Editor : A.C.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

„Mulțumim cerului”. Speranță în agricultură după seceta din ultimii ani. Culturile de toamnă și livezile și-au revenit spectaculos

Fermierii polonezi au blocat un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina. Cauzele protestului

Decizie disperată printre crescători: din cauza secetei, oamenii își vând animalele pe capete. „Nu s-au făcut cerealele, o ducem rău”

Postul Crăciunului a devenit un lux. Cu cât s-au scumpit legumele față de anul trecut. „Încercăm să căutam cât mai ieftin”

Partenerii noștri