Live

Alexe: Amenzi de 415.000 de lei pentru transport ilegal de lemn, în aprilie. Se caută soluții pentru confiscarea camioanelor

Data actualizării: Data publicării:
Transport de lemne. Foto: Profimedia

Sancţiunile aplicate celor care transportau ilegal material lemnos s-au ridicat la valoarea de 415.000 de lei, în perioada 4 - 26 aprilie, iar 150 de camioane au fost identificate că transportau lemn fără respectarea prevederilor legale, conform datelor prezentate, marţi, într-o declaraţie de presă, de ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, informează Agerpres.

"Am vrut să mă asigur că perioada stării de urgenţă nu va fi speculată de hoţi. După cum bine ştim cu toţii, hoţii nu dorm niciodată şi în astfel de perioade, când atenţia publică este orientată către alte subiecte, pot apărea tentative de încălcare a legii. În perioada 4 - 26 aprilie, au fost verificate peste 3.600 de transporturi de material lemnos. Misiunea fost verificarea legalităţii. În această perioadă au fost verificate, în medie, peste 163 de camioane pe zi. Pentru perioada analizată au fost identificaţi 1.000 de metri cubi de material lemnos transportat ilegal. Avem, în medie, 150 de camioane pentru toată această perioadă. Am avut în prima linie 2.500 de colegi cărora vreau să le mulţumesc şi vreau să-i asigur pe toţi românii că vom face acest lucru şi după ridicarea stării de urgenţă. În această perioadă au fost acordate sancţiuni în valoare de 415.000 de lei şi mi se pare puţin (...) În această perioadă, cele mai multe sancţiuni au fost aplicate în judeţele Suceava, Timiş, Dâmboviţa şi Prahova", a spus Alexe.

Acesta a menţionat că, în prezent, se caută soluţii prin care transporturile ilegale de material lemnos să fie confiscate.

"Căutăm în acest moment soluţii prin care tuturor celor care transportă material lemnos ilegal să li se confişte mijloacele de transport (...) Căutăm soluţii pentru că în această perioadă ar fi fost mult mai bine dacă, pe lângă aceste sancţiuni în valoare de 415.000 de lei, am fi avut şi aceste 150 de camioane confiscate", a afirmat demnitarul.

Pe segmentul avizelor de transport, pe durata a trei săptămâni din luna aprilie au fost eliberate aproape 165.000, dintre care aproximativ jumătate au reprezentat avize primare.

"În ceea ce priveşte avizele de transport ale materialului lemnos pe drumurile publice, au fost 164.940, din care aproape jumătate au fost avize primare, de la locul de exploatare până la depozit. Vreau să subliniez un lucru: au fost cele mai puţine avize date în ultimii cinci ani pentru perioada analizată. Lupta noastră cu hoţii de lemne nu se opreşte aici. Vă asigur că acest proiect - care a fost întârziat, sabotat - operaţionalizarea SUMAL a intrat în linie dreaptă, l-am finalizat, l-am dat în teste", a subliniat Costel Alexe.

Ministrul Mediului a punctat faptul că operaţionalizarea SUMAL va avea loc începând cu luna iunie, iar din acel moment "vom reuşi împreună să punem capăt tăierilor ilegale de lemn din România, transporturilor ilegale şi astfel vom reuşi să arătăm tuturor că misiunea noastră va de rezultate".

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

UE ar putea renunța la o parte dintre sancțiunile impuse Siriei. Ce condiții trebuie să îndeplinească noua putere de la Damasc

Oligarhul pro-rus Ilan Șor rămâne sub sancțiunile UE. Decizia luată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene

UE impune pentru prima dată sancțiuni ca răspuns la amenințările hibride rusești. Lista firmelor și persoanelor vizate

UE a aprobat cel de-al 15-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. Ce sectoare sunt vizate

Partenerii noștri