A doua zi consecutivă de scădere pentru ROBOR. De ce a scăzut brusc indicele, după câteva luni de creștere accentuată
Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 3,36%, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR) și citate de News.ro.
Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei. Vineri, acesta a stagnat la 3,47%, iar luni a scăzut la 3,40%. Scăderea a continuat și marți, după ce luni, BNR a anunțat că a injectat în piață 10,5 miliarde de lei, cea mai mare operațiune de tip repo din ultimii cinci ani și jumătate.
Lichiditatea atrasă de 11 bănci ar putea determina o diminuare a dobânzilor pe interbancar și, astfel, o scădere a indicelui Robor, în funcție de care sunt calculate dobânzile la creditele populației."Este un deficit de lichiditate, iar dacă BNR oferă lichiditate la rata dobânzii cheie când situația în piață este de deficit, atunci probabil ratele de dobândă vor veni mai aproape de rata cheie", a declarat pentru Profit.ro economistul șef al ING Bank România, Ciprian Dascălu.
Citește și: Scădere importantă a ROBOR. Care este explicația
Luni, 30 iulie, indicele a urcat la 3,47%, cel mai mare nivel din 24 februarie 2014, când a fost 3,55%. Totodată, indicele Robor la şase luni a scăzut marţi la 3,46%. Vineri, acesta a stagnat la 3,53%, iar luni a scăzut la 3,49%.
Luni, 30 iulie, acest indice a crescut la 3,53%, cel mai mare nivel din 5 martie 2014, când a fost 3,61%.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News