Live

Dorin Cioabă a fost executat silit de Fisc. Printre bunurile confiscate se află un seif, o imprimantă și rafturi din PAL

Data publicării:
Dorin Cioabă (foto) are un master în Drept și este mediator autorizat, atestat de Consiliul National de Mediere. Foto: facebook

Administrația Finanțelor Publice a județului Sibiu va scoate la vânzare la sfrșitul lunii februarie mai multe bunuri ale lui Dorin Cioabă, sibianul autointitulat rege internațional al romilor. O parte din bunurile executate silit de Fisc sunt două televizoare, o imprimantă, un seif și rafturi din PAL, informează Turnul Sfatului.

Potrivit sursei citate, valoarea bunurilor care aparțin lui Dorin Cioabă și pe care Administrația Finanțelor le scoate la licitație în ziua de 28 februarie 2024, la sediul de pe Calea Dumbrăvii, este puțin peste 5.500 de lei.

Printre bunurile scoase la vânzare sunt enumerate un colțar cu două fotolii (480 de lei), un seif de metal (1.245 de lei), două televizoare LG (225, respectiv 255 de lei) și o imprimantă multifuncțională Minolta al cărei preț a fost stabilit la 1.005 lei.

Rafturi de PAL (758 de lei) și un set de mobilier (1.245 de lei) completează lista bunurilor pentru care Fiscul așteaptă depunerea de oferte până cel mai târziu în ziua de 27 februarie, conform anunțului de vânzare.

Anunțul arată că toate aceste bunuri sunt scoase la vânzare într-o a doua licitație, sunt uzate, sunt puse sub sechestru și depozitate la biroul de mediator al lui Dorin Cioabă.

„Am contestat această executare, este vorba de niște abuzuri ale inspectorilor fiscali. Eu mi-am făcut un birou de mediator, atunci când tocmai se pregătea legislația pentru acest domeniu. Atunci se zicea că va fi obligatoriu să treci pe la mediator înainte să mergi la judecător, dar până la urmă nu a mai fost așa. Prin urmare, după ce am urmat cursurile de mediator, după un an eu am închis, practic, biroul, nu am mai avut nicio activitate. De aceea am și depus, după acel prim an de activitate, declarațiile «pe zero». Dar cei de la Fisc mi-au scos decizii de impunere, despre care eu nu am știut, îmi spuneau că mi le-au trimis prin Spațiul Virtual Privat. Eu nu știam de aceste decizii și m-am trezit cu inspectorii care au venit să pună sechestru. Asta în condițiile în care am depus declarații care arătau că am avut zero venit. Cred că sunt și prescrise aceste datorii inventate de ei, dar ne judecăm”, a descris Dorin Cioabă situația, din punctul lui de vedere.

Dar datele arată că, de fapt, de la acest birou de mediator, care este condus chiar de Dorin Cioabă, pornește toată povestea care a ajuns și subiect de proces pe rol.

Procesul prin care el contestă datoriile pentru care este programată licitația de executare de la finele acestei luni are termen programat pentru ziua de 27 decembrie, fiind al doilea termen al procesului aflat pe rolul Judecătoriei Sibiu, notează sursa citată.

Editor : M.I.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Sub 20% dintre cererile de amnistie fiscală au fost aprobate de ANAF. Câți bani a recuperat statul din datoriile vechi

Nouă obligație fiscală pentru firmele mici, de la 1 ianuarie

ANAF a primit peste 100.000 de cereri de amnistie fiscală. Câți bani vrea să strângă Ministerul de Finanțe

Guvernul reglementează formularul e-DU pentru impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice

Partenerii noștri