Doi șoferi s-au luat la bătaie în fața unui spital din Cluj-Napoca după o tamponare ușoară
Doi șoferi și-au împărțit pumni și picioare, luni după-amiaza, pe strada din fața Institutului Oncologic Cluj-Napoca. Conflictul ar fi pornit de la o tamponare ușoară între un autoturism și un scuter, spun martorii. De la înjurături până la bătaie nu a mai fost decât un pas. Poliția face cercetări în acest caz, scrie monitorulcj.ro.
Incidentul, scrie sursa citată, a avut loc luni, în jurul orei 15:30, pe strada Republicii din Cluj-Napoca, strada care trece prin fața Institutului Oncologic din Cluj-Napoca.
Șoferul unui autoturism ar fi tamponat ușor, din spate, un scuter. Bărbatul de pe scuter și-a ieșit imediat din fire și i-a adresat celuilalt bărbat înjurături. După un schimb acid de replici, scuteristul a sărit la bătaie. Martorii au încercat să-i potolească pe cei doi.
"Se întâmplă pe strada Ion Creangă, un vehicul lovește din spate un motociclist și restul - urmărește filmulețul. Chiar acum, 15:30 (marți, 12 septembrie)”, a scris cel care a filmat bătaia și a publicat imaginile pe grupul de Facebook Info Trafic Cluj-Napoca.
Polițiștii fac cercetări în acest caz.
"La data de 12 septembrie 2023, în jurul orei 15.35, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată, prin apel 112, despre o stare conflicuală produsă între mai multe persoane în zona străzii Republicii, din municipiul Cluj-Napoca. La scurt timp de la sesizare, prin apel 112, s-a transmis faptul că persoanele implicate în conflict au plecat din zona respectivă. Astfel, având în vedere aspectele sesizate și imaginile apărute în spațiul public, la nivelul Poliției Municipiului Cluj-Napoca au fost demarate cercetări pentru verificarea tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul și pentru luarea măsurilor legale", a transmis IPJ Cluj pentru monitorulcj.ro.
Editor : Izabela Zaharia
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News