Live

Video Darius Vâlcov dă în judecată Penitenciarul Rahova. Fostul ministru de Finanțe acuză că nu îi sunt respectate drepturile în închisoare

Data actualizării: Data publicării:
Darius Vâlcov FOTO: INQUAM PHOTOS - Octav Ganea

Darius Vâlcov, fost ministru al Finanțelor și primar al municipiului Slatina, a dat în judecată Penitenciarul Rahova, acolo unde a fost întemnițat imediat după ce a fost adus în țară. Prin această acțiune, el încearcă să demonstreze că nu îi sunt respectate drepturile.

Statul român a reușit să-l repatrieze pe Vâlcov în august. Condamnat la șase ani de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani, el a dat în judecată Penitenciarul Rahova, acțiunea având ca obiect „plângere conform articolului 39 din Legea 254/2013”, cea care reglementează regimul de executare a pedepsei.

Alina Gorghiu, ministrul Justiției, spunea că politicianul va executa primele 21 de zile în regim semideschis. Regimul semideschis conferă deținuților posibilitatea de a se deplasa fără însoțitor în interiorul penitenciarelor, doar pe trasee stabilite de conducere a instituției.

„Este primul fugar pe care îl aduc în mandatul meu de ministru al Justiţiei. Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat, de la Poliţie la magistratul de legătură, mulţumesc autorităţilor italiene şi e bine să ştim ce urmează. Odată ce a aterizat în România, va fi predat penitenciarului de la Rahova, 21 de zile de carantină.

Îi asigurăm patru metri pătraţi de detenţie în celula în care va sta, acestea au fost garanţiile pe care Ministerul Justiţiei prin Autoritatea Naţională a Penitenciarelor le-au oferit instanţelor din Italia, pentru a putea să-l aducem înapoi, să execute aici pedeapsa.

După ce va sta la Rahova şi va ajunge să execute în regim semi-deschis, îl vom muta în alt penitenciar. Ca atare, cred că e bine să recăpătăm încrederea voastră, a tuturor, în sistemul de justiţie. Ne aducem fugarii, celebri sau mai puţin celebri, înapoi în ţară”, preciza Alina Gorghiu, într-o intervenţie pe Facebook.

 

 

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat din Galați a murit, după ce s-a opărit la duș în timp ce se afla în arest. Fusese reținut după ce și-a ucis părinții

Horaţiu Potra va fi prezentat marți instanţei cu propunere de arestare preventivă

Autoritățile din Rusia arestează un cetățean german. Este acuzat de sabotaj

Un tânăr cercetat pentru tentativă de omor s-a sinucis în Penitenciarul Miercurea-Ciuc

Partenerii noștri