Live

Video Cum a ajuns România pe primul loc în UE la decese în rândul copiilor, din cauze respiratorii. Explicațiile unui medic pediatru

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Guliver/GettyImages

România este pe primul loc în Uniunea Europeană la numărul de decese în rândul copiilor din cauza bolilor respiratorii. Dacă vorbim despre copiii sub un an, aceste afecțiuni produc 230 de decese pe an, adică peste jumătate din totatul deceselor înregistrate la nivelul Uniunii Europene. Medicul pediatru Mihai Craiu a explicat la Digi24 de ce se întâmplă acest lucru în țara noastră.

Medicul Mihai Craiu a explicat că una dintre cauze este lipsa educației pentru sănătate, iar atunci când copii se îmbolnăvesc, nici ei și nici părinții lor, nu-și dau seama de gravitatea situației.

„Cauzele totdeauna sunt mai multe, că dacă ar fi numai una singură ar fi foarte simplu de intervenit și de rezolvat această situație tragică. Prima cred că pleacă de la educația pentru sănătate, într-o țară în care nu există niciun fel de sistem formal de a educa despre sănătate, adulții tineri, părinții acestor copii, evident că sesizează foarte târziu când situația este gravă”, a declarat medicul. 

El mai spune că pacienții care locuiesc în zone rurale nu beneficiază întotdeauna de cele mai bune îngrijiri. 

„Știm cu toții și toate autoritățile au zis-o și domnul ministru a repetat-o că medicii de familie în România sunt puțini și sunt în vârstă și vor și ieși la pensie. Deci sunt zone întregi, rurale sau în comunități defavorizate care nu au acces la prevenție și la îngrijiri primare”, e explicat dr. Craiu.

Medicul vorbește și despre actul medical, care nu este mereu la cele mai înalte standarde.

„Și poate nu în ultimul rând, calitatea actului medical, care în unele locuri din România e foarte bună, excepțională, peste media Uniunii Europene. Dovadă stau mulți români rezidenți în străinătate care vin să trateze acasă, dar sunt și numeroase locuri unde nu se aplică proceduri și protocoale, unde fiecare face ce poate și unde resursele sunt atâtea câte sunt, pentru că la Casa Națională de Asigurări plătim o minoritate pentru a menține un sistem care este așa cum este -  la fiecare trei români și jumătate, unu singur muncește și cotizează la Casa Națională de Asigurări. Și astea sunt cauzele”, a adăugat acesta. 

Țara noastră a înregistrat 324 de decese la copiii sub 15 ani, cauzate de afecțiuni respiratorii, reprezentând 42,5% din totalul deceselor. Este cel mai mare număr de decese înregistrate în țările din UE la această grupă de vârstă, potrivit datelor Eurostat pentru anul 2021, cel mai recent an în care țara noastră a raportat datele.

În categoria de vârstă sub un an, România a înregistrat 230 de decese cauzate de afecțiuni respiratorii, reprezentând peste jumătate (51,4%) din numărul total înregistrat la nivelul Uniunii Europene.

 

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un rus cu mulți copii intenționează să-și numească cel de-al 15-lea copil „Oreșnik”, după numele celebrei rachete

Șapte copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară

Copiii români de la țară, victimele sărăciei. 250.000 dintre ei se culcă flămânzi seară de seară. „Am învățat că nu trebuie să renunț”

Ungaria se anunță pregătită să renunțe la petrolul rusesc. Care e însă prețul pe care UE ar trebui să-l plătească

Partenerii noștri