Live

Climatolog: Fenomenele extreme se vor intensifica în România. Ce vreme ne așteaptă anul acesta

Data publicării:

Modelele dezvoltate de climatologii americani arată că mișcarea aerului se modifică la nivel global, ceea ce va va avea ca efect, printre altele, un sezon de furtuni mai intense decât până acum. Acest lucru va afecta și România, unde fenomenele extreme își vor face apariția mai des și mai puternic, indiferent dacă e vorba de caniculă sau de tornade, avertizează climatologul Roxana Bojariu.

Modificarea mișcării aerului la nivel global, în jurul tropicelor, va favoriza un sezon al furtunilor mai intens decât în anii trecuți. Puterea uraganelor crește o dată cu temperatura apei la suprafața oceanelor, a explicat Roxana Bojariu sâmbătă, la Digi24. Ea a spus că se ia în calcul introducerea categoriei 6 la uragane, pentru cele care dezvoltă vânturi de peste 252 km/h (în momentul de față, uraganele sunt clasificate de la 1 la 5, în funcție de puterea vântului).

Toate aceste modificări climatice vor avea consecințe și România, unde ne putem aștepta în continuare la fenomene extreme, dar de intensitat emai mare: vânt, furtuni, tornade, valuri de caniculă.

“Modelele arată că vor fi alternanțe de perioade lungi de căldură intensă, cu perioade scurte de furtuni violente, cu manifestări foarte locale“, a mai declarat Roxana Bojariu.

Acest lucru poate avea efecte negative asupra solului, care va primi cantități masive de apă pe suprafețe restrânse, ceea ce poate afecta agricultura, dar și comunitățile.

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Cum a reacționat românul trecut pe la Inter și Milan când a aflat cu ce se ocupă soția lui: ”Nu este nimic greșit”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Temperaturile record din 2024 sfidează previziunile climatologilor. Scenariile oamenilor de știință ar putea fi greșite

Planeta se încălzește mai repede decât era așteptat. Ce este efectul albedo și ce rol au norii

2025 va fi „unul dintre cei mai călduroşi trei ani” înregistraţi vreodată. Record negru anticipat pentru 2024 (Met Office)

„Trăim a șasea mare extincție”. Avertismentul celebrei experte în cimpanzei, Jane Goodall: Viitorul este aproape sortit dezastrului

Partenerii noștri