Circulaţia pe podul Giurgiu-Ruse va fi permisă pe ambele sensuri, în perioada sărbătorilor de iarnă
Reprezentanţii Poliţiei de Frontieră au anunţat că circulaţia pe podul între Giurgiu şi Ruse va fi permisă în ambele sensuri, în perioada 20 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025. Iar din 8 ianuarie este preconizată închiderea parţială a benzii stângii a podului, pe sectorul bulgăresc.
„Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu a fost informat de către Centrul Comun de Contact Giurgiu cu privire la faptul că, în data de 20.12.2024, începând cu ora 13:00, se va deschide circulaţia pentru vehicule pe banda dreaptă renovată, cu o lungime totală de 413 metri (intrare în Republica Bulgaria), pe sectorul bulgăresc al Podului Prieteniei de la Ruse-Giurgiu”, au transmis reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.
Ei au adăugat că pentru fluidizarea traficului în perioada sărbătorilor de iarnă, în intervalul 20 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025, circulaţia pe podul Dunării va fi reorganizată temporar, iar traficul va fi permis pe ambele sensuri.
De asemenea, din 8 ianuarie 2025, poliţiştii de frontieră au precizat că este preconizată închiderea parţială a benzii stângi, cu o lungime totală de 413 metri (ieşire din Bulgaria), pe sectorul bulgăresc al Podului Prieteniei de la Ruse-Giurgiu.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News