Cea mai în vârstă persoană din Europa, o călugăriță de 117 ani, s-a vindecat de COVID
O călugăriță din Franța, cea mai vârstnică persoană din Europa, s-a vindecat de Covid-19 și va sărbători săptămâna aceasta împlinirea vârstei de 117 ani, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Lucile Randon, care a luat numele de Sora Andre când s-a alăturat unui ordin caritabil catolic în 1944, a fost testată pozitiv la coronavirus în căminul de bătrâni din Toulon, la data de 16 ianuarie. Ea a fost izolată de ceilalţi rezidenţi, însă nu a prezentat simptome de boală.
„Nu, nu m-am speriat pentru că nu mi-a fost teamă să mor... Sunt fericită că sunt cu voi, însă aş vrea să fiu altundeva - să mă alătur fratelui meu mai mare, bunicului şi bunicii mele”, a declarat călugărița pentru televiziunea franceză BFM, atunci când a fost întrebată dacă i-a fost teamă de virus.
David Tavella, purtător de cuvânt al căminului de bătrâni Sainte Catherine Labouré, a declarat că Sora Andre se simte bine.
„O considerăm vindecată. Este foarte calmă şi aşteaptă cu nerăbdare să sărbătorească joi împlinirea a 117 ani”, a spus el.
Potrivit acestuia, Sora Andre, care este oarbă, însă foarte energică, îşi va sărbători ziua de naştere alături de un grup mai mic de rezidenţi decât în mod obişnuit, din cauza riscului de infectare cu noul coronavirus.
Sora Andre, născută la data de 11 februarie 1904, este a doua cea mai vârstnică persoană din lume, conform Gerontology Research Groups (GRG), după japoneza Kane Tanaka, care a împlinit 118 ani la data de 2 ianuarie.
Cei mai bătrâni 20 de oameni din lume din lista GRG sunt toţi de sex feminin.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News