Live

Care a fost cea mai fierbinte zi de iulie în România. Unde a plouat cel mai mult în luna lui Cuptor

Data publicării:
Anul 2020 a fost unul dintre cei mai călduroși trei ani înregistrați vreodată. Foto: Guliver / Getty Images

Luna iulie este cea mai călduroasă lună a anului, cu un grad mai mic de instabilitate, conform caracterizării climatice a acestei luni, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie. Temperatura maximă absolută a lunii iulie este 44,3 grade Celsius, înregistrată la Calafat, în 2007.

ANM arată că, în luna iulie, asupra părţii de sud-est a Europei acţionează, relativ frecvent, dorsala anticiclonului Azoric, talvegul zonei depresionare din sud-vestul Asiei şi, uneori, dorsala anticiclonului Nord-African.

"Ca o consecienţă directă a acestor modificări în distribuţia circulaţiei aerului deasupra ţării noastre, valorile medii ale temperaturii lunii iulie înregistrează o creştere cu 1-3 grade Celsius faţă de luna iunie", explică ANM.

Din datele înregistrate în perioada 1961 - 2019 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM, temperatura medie lunară multianuală depăşeşte 22 de grade Celsius în Câmpia Română şi în Dobrogea, iar în estul şi centrul Moldovei, în zonele deluroase ale Olteniei şi Munteniei, în Câmpia Vestică, în dealurile din Banat şi Crişana şi în Culoarul Mureşului valorile au fost cuprinse între 20 şi 22 grade Celsius.

Valori medii de temperatură cuprinse între 16 şi 18 grade Celsius se regăsesc în Transilvania, Maramureş, Bucovina, dar şi în Subcarpaţi. În zona montană joasă, dar şi în depresiunile intramontane, aceste valori se situează între 12 şi 16 grade Celsius. La altitudini de peste 1.700 de metri, mediile de temperatură sunt între 8 şi 12 grade Celsius şi doar pe culmile înalte ale Carpaţilor Meridionali, la peste 2.500 de metri altitudine, se înregistrează temperaturi sub 8 grade Celsius, potrivit ANM.

Cea mai călduroasă și cea mai friguroasă zi de iulie

Temperatura maximă absolută a lunii iulie este 44,3 grade Celsius,  înregistrată la Calafat, în data de 24 iulie 2007. În aceeaşi zi, temperaturi maxime mai mari sau egale cu 44 de grade Celsius s-au înregistrat şi la staţiile meteorologice: Bechet (44,2 grade Celsius), Băileşti şi Moldova Veche (44 grade Celsius). De altfel, în a treia decadă a lunii iulie 2007, la 43 staţii meteorologice s-au înregistrat valori de temperatură de 40 de grade Celsius, iar la 96 de staţii meteorologice a fost depăşită temperatura maximă absolută a lunii.

Temperatura maximă absolută a lunii iulie la Bucureşti este de 42,4 grade Clesius şi a fost înregistrată în data de 5 iulie 2000, la staţia meteorologică Bucureşti-Filaret. În aceeaşi zi au fost înregistrate şi maximele absolute la staţiile meteorologice Bucureşti-Băneasa (42,2 grade Celsius) şi Bucureşti-Afumaţi, 41,1 grade Celsius, această valoare fiind atinsă şi în data de 24 iulie 2007. Ani în care s-au înregistrat temperaturi maxime absolute mari în luna iulie, majoritatea peste 35 de grade Celsius, au fost: 2007, 2000, 1988, 1987, etc.

În ceea ce priveşte temperatura minimă absolută a lunii iulie, aceasta este de -8 grade Celsius şi a fost înregistrată la staţia meteorologică Vf. Omu, în data de 6 iulie 1933. La Bucureşti, minima absolută a lunii iulie este 7,4 grade Celsius, înregistrată în data de 15 iulie 1993, la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa. La Bucureşti-Filaret, minima absolută este 7,8 grade Celsius, înregistrată în data de 1 iulie 1896, iar la Bucureşti-Afumaţi, 7,9 grade Celsius, înregistrată în 9 iulie 1962.

În această lună, valori ale temperaturii minime a aerului sub 0 grade Celsius se înregistrează, în general, doar în zona montană şi în depresiunile intramontane. Ani în care s-au înregistrat temperaturi minime absolute scăzute, în iulie, majoritatea sub 10 grade Celsius, au fost: 1996, 1993, 1989, 1984, etc.

Cea mai ploioasă zi de iulie

Potrivit ANM, cantităţile de precipitaţii din iulie înregistrează o scădere faţă de cele din mai şi iunie. Din datele înregistrate în perioada 1961-2019, la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie, se constată că precipitaţiile medii multianuale (1961-2019) din această lună sunt mai mici de 50 mm în estul Dobrogei şi al Câmpiei Române şi în Delta Dunării.

Cantităţile de precipitaţii cuprinse între 50-75 mm, în medie, se înregistrează în Câmpia Română, Culoarul Mureşului, Câmpia Vestică, dealurile din Banat, în centrul şi în sudul Moldovei.

Precipitaţiile medii multianuale se situează în intervalul 75-100 mm în zonele de deal şi podiş din nordul Moldovei, Munteniei, Olteniei şi în Transilvania. În zonele subcarpatice şi în zonele montane joase, mediile de precipitaţii sunt cuprinse între 100-125 mm. În zona montană înaltă din Carpaţii Meridionali, Occidentali şi din nordul Carpaţilor Orientali acestea depăşesc 125-150 mm.

Cantitatea maximă absolută de precipitaţii din iulie este 519,1 mm şi a fost înregistrată la Stâna de Vale, în anul 1980.

"La Bucureşti, cantitatea lunară maximă absolută de precipitaţii din iulie este de 221,6 mm, înregistrată la Bucureşti-Băneasa, în anul 1991. În acelaşi an s-a înregistrat şi maxima absolută la Bucureşti-Filaret, 212 mm. Anul 1991 a fost un an ploios, fiind pe primul loc in topul anilor cei mai ploioşi din perioada 1961-2019. La 50 de staţii meteorologice, în acel an, s-a înregistrat maxima absolută a cantităţii totale de precipitaţii a staţiei, din iulie", arată ANM .

Cantităţi lunare de precipitaţii mari, maxime absolute ale staţiilor, au mai fost înregistrate în anii: 1969, 1975, 2005 etc.

De asemenea, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore, din iulie, este 224 mm şi a fost înregistrată la Dr. Tr. Severin, în data de 12 iulie 1999.

La Bucureşti, cantitatea maximă absolută de precipitaţii căzută în 24 de ore, din iulie, este 109,1 mm şi a fost înregistrată la staţia meteorologică Bucureşti-Băneasa, în data de 15 iulie 1954. În aceeaşi zi a fost înregistrată şi maxima absolută de precipitaţii în 24 de ore la Bucureşti-Afumaţi, 85,7 mm. Anul 1991 a fost caracterizat şi de cantităţi de precipitaţii mari căzute în 24 de ore, la 27 de staţii meteorologice înregistrându-se maxime absolute ale parametrului, acestea fiind peste 45 mm. Ca şi la cantităţile lunare totale de precipitaţii, anii 1969, 1975, 2005, etc. s-au remarcat şi prin valori mari ale cantităţi de precipitaţii maxime în 24 de ore.

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Prognoza meteo pe două săptămâni pentru fiecare regiune. Nu scăpăm de caniculă și vor fi doar reprize scurte de ploaie

Peste un sfert din țară, sub avertizare de ploi torențiale. Prognoză specială pentru București

Cod portocaliu. Meteorologii anunță ploi abundente în jumătate de țară, până vineri. Care sunt județele vizate

Cod portocaliu de furtună în București, miercuri seară

Partenerii noștri