Live

Bărbat arestat după ce a lovit cu maşina un alt bărbat, purtându-l pe capotă zeci de metri, după o șicanare în trafic

Data publicării:
FOTO: Facebook Poliția Română

Un bărbat a fost arestat preventiv pentru 30 de zile şi o femeie se află sub control judiciar pentru 60 de zile, după ce au lovit intenţionat cu maşina, sâmbătă noaptea, alţi doi bărbaţi, pe unul purtându-l pe capotă zeci de metri, pe o stradă din zona centrală a municipiului Sibiu, unde iniţial au fost protagoniştii unei şicanări în trafic, informează un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

"La data de 20 noiembrie, s-a dispus arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile. Faţă de femeia în cauză s-a dispus aplicarea măsurii controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile", a precizat IPJ Sibiu, potrivit Agerpres.

Atât bărbatul arestat, cât şi femeia sub control judiciar sunt cercetaţi penal pentru tentativă de omor. Iniţial cei doi au fost reţinuţi pentru 24 de ore.

Potrivit Poliţiei, sâmbătă noaptea, "în jurul orei 23,55, în municipiul Sibiu, în timp ce conduceau două autoturisme pe strada Constituţiei, între doi conducători auto, o femeie în vârstă de 40 de ani, din judeţul Sibiu, respectiv un bărbat în vârstă de 23 de ani, din judeţul Olt, s-ar fi produs o şicanare. După ce au oprit la semaforul din intersecţia cu strada 9 Mai, pasagerul din maşina condusă de femeie, un sibian în vârstă de 43 de ani, şi şoferul celuilalt autoturism au coborât din maşini, după care primul l-ar fi lovit cu pumnul pe celălalt în zona capului. Pasagerul din maşina condusă de către bărbat, sibian în vârstă de 35 de ani, a coborât şi el din maşină pentru a aplana starea conflictuală, poziţionându-se împreună cu prietenul său în faţa celuilalt autoturism la volanul căruia se afla femeia. În acest moment, femeia ar fi accelerat conducând spre cei doi bărbaţi, lovindu-l pe şofer în zona membrelor inferioare şi acroşându-l uşor pe pasager. Imediat după acest incident, femeia a oprit, la volan urcându-se bărbatul de 43 de ani care ar fi demarat spre pasagerul din cealaltă maşină, l-ar fi lovit, l-ar fi purtat pe capotă câţiva zeci de metri, după care ar fi virat brusc, bărbatul căzând pe partea carosabilă, iar şoferul continuându-şi deplasarea".

Cele patru persoane implicate în acest incident în trafic au fost identificate la spital.

Conducătorul auto şi pasagerul din maşina sa au primit îngrijiri medicale fără a necesita internarea.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Autoritățile din Rusia arestează un cetățean german. Este acuzat de sabotaj

Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide vineri, 15 noiembrie. În acest an, un autocar va organiza curse speciale spre Piața Mare

Jaf ca-n filme în Sibiu. Doi bărbați au atacat o bătrână și i-au furat 60 de mii de euro. Unde au ascuns banii

Un tânăr cercetat pentru tentativă de omor s-a sinucis în Penitenciarul Miercurea-Ciuc

Partenerii noștri