Live

Foto Avram Iancu va traversa înot Marea Galileii, din Israel. "Voi înota acolo unde Hristos a umblat pe ape"

Data publicării:
Avram Iancu va traversa înot Marea Galileii, o cursă de aproximativ 10 ore.

Înotătorul Avram Iancu este în fața unei noi provocări: va traversa înot Marea Galileii, pe o distanță de peste 20 de kilometri. Cel mai mare pericol ar putea fi vântul, spune înotătorul din Petroșani. Iancu este, însă, decis să ducă la bun sfârșit cursa care ar urma să dureze aproximativ 10 ore. "Dincolo de efortul sportiv, mă copleşeşte încărcătura spirituală şi toată simbolistica locului. E locul unde doresc să-i mulţumesc lui Dumnezeu!", a declarat Avram Iancu pentru Agerpres.

Ideea acestei curse înot i-a venit lui anul trecut, când a aflat că există posibilitatea ca această traversare să fie omologată oficial. Până acum doar 68 de persoane au reușit o asemenea performanță.

"Mi-a încolţit această idee de a înota în cel mai special loc de pe planetă, după părerea mea. Anul acesta, fiind sănătos - un dar de la Dumnezeu, voi încerca această performanţă sportivă, să traversez un lac extrem de capricios. În acelaşi timp voi încerca bucuria şi simbolistica acestui loc", a declarat Avram Iancu pentru sursa citată.

Marea Galileii este un lac de apă dulce situat în nord-estul Israelului, are o adâncime de 44 metri, o lungime de 21 km şi o suprafaţă de 168 km pătraţi. Traversarea ei pe lungime ar urma să dureze aproximativ 10 ore.

Marea Galileii. Sursa foto: Google Maps / iancuavram.ro

"Este cel mai special înot din viaţa mea, cu un simbolism puternic: voi înota acolo unde Mântuitorul Nostru a umblat pe ape. Voi traversa înot Marea Galileii, din Israel, pe lungime de 20,5 km. Cel mai mare pericol de acolo este vântul. Dincolo de efortul sportiv, mă copleşeşte încărcătura spirituală şi toată simbolistica locului. E locul unde doresc să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate binecuvântările sale şi pentru tot ceea ce am putut realiza în acest domeniu frumos al înotului în ape deschise", spune înotătorul român.

Cursa înot va avea loc într-una din zilele cuprinse în intervalul 30 aprilie - 4 mai, în funcţie de condiţiile meteo şi de disponibilitatea echipei de la Galilee Marathon Swimming Association (GMSA), organizaţie abilitată la nivel internaţional pentru validarea unei asemenea performanţe.

Avram Iancu va pleca în Israel sâmbătă, de pe Aeroportul Internaţional "Avram Iancu" din Cluj-Napoca şi se va întoarce în ţară pe 5 mai, pe Aeroportul "Henri Coandă" din Bucureşti.

Bibliotecar de profesie, Avram Iancu are la activ mai multe performanţe la înotul în ape deschise. În august 2016, bărbatul a traversat înot Canalului Mânecii, iar în vara lui 2017 a înotat întreg cursul Dunării, fără costum de neopren, pe o distanţă de 2.860 de kilometri. Anul trecut, în vară, înotătorul din Petroșani a devenit primul român care a reuşit să traverseze înot Canalul Bristol, din Marea Britanie. Tot anul trecut, Avram Iancu a obţinut titlul de "Performance of the Year" din partea Organizaţiei Mondiale de Înot în Ape Deschise - World Open Water Swimming Association (WOWSA), după ce în 2021 a reuşit să înoate 26 de kilometri împotriva curentului pe Dunăre, într-un timp de 18 ore şi 30 de minute, o premieră mondială.

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Înotători lăsați fără bazin, după ce căldura și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei

Interviu-eveniment cu David Popovici: Cred că e o dorință și o datorie a fiecăruia să facă bine pe cât poate. Mi-e jenă doar să înot

Cele două businessuri pe care David Popovici vrea să le facă după retragerea din activitate. Unul nu are legătură cu înotul

Robert de Niro a împlinit 81 de ani și a ținut să arate că este în mare formă. ”Ești atât de nebun!”

Partenerii noștri