Ziua Regalității. Semnificațiile zilei de 10 mai
Chiar dacă nu este zi liberă, 10 mai este una dintre cele mai importante sărbători ale României. La această dată, în urmă cu 153 de ani, prinţul Carol I intra în Bucureşti, ca domnitor al Ţărilor Române. Independenţa şi regatul au fost proclamate tot în zile de 10 ani. Casa Regală sărbătoreşte, astăzi, cu o tradiţională petrecere în grădină şi cu mii de invitaţi.
10 mai, votată Ziua Independenței
Festivități restrânse de Ziua Națională a României. Discursul președintelui Iohannis
Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul
„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi
Ciolacu, criză de furie
Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații
Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025
Care este legătura dintre studii și nivelul de trai
Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală
Custodele Coroanei, Margareta, urează "La mulţi ani" românilor, de sărbătoarea de 10 Mai - Ziua Regalităţii. "Majestatea Sa Margareta şi întreaga Familie Regală urează românilor "La mulţi ani" cu ocazia zilei de 10 Mai, Ziua Independenţei României, ziua României moderne! 10 Mai este deopotrivă Ziua Regală a ţării, sărbătorind înscăunarea ca domnitor a Principelui Carol I (1866) şi proclamarea Regatului României (1881)", scrie vineri pe site-ul www.romaniaregala.ro.
Custodele Coroanei urează ''La mulţi ani'' românilor de 10 Mai
Ziua de 10 Mai a fost declarată sărbătoare naţională în România prin Legea nr. 103/2015. Potrivit actului normativ, cu această ocazie, Parlamentul, preşedintele României, Guvernul şi celelalte autorităţi publice centrale şi locale organizează manifestări cultural-artistice pentru sărbătorirea acestei zile.
10 Mai a mai fost sărbătoare naţională în perioada în care forma de guvernământ în România era regatul.
La 10 mai 1866, Carol I a fost proclamat Domnitor al României, iar la 10 mai 1881 a fost proclamat regatul.
De asemenea, potrivit expunerii de motive a Legii 103/2015, data de 10 Mai este legată şi de proclamarea Independenţei de Stat a României. Cu toate că aceasta avusese loc la 9/21 mai 1877, în cadrul sesiunii extraordinare a Adunării Deputaţilor, a doua zi, respectiv la 10/22 mai 1877, Legea pentru desfiinţarea tributului către Înalta Poartă a fost promulgată de Carol I.
Din 1866 şi până la momentul abdicării Regelui Mihai I la 30 decembrie 1947, data de 10 Mai a fost Ziua Naţională a României.
Vineri, în Piaţa Palatului Regal din Bucureşti vor fi depuse flori şi va avea loc un spectacol militar, la statuia regelui Carol I.
De la ora 11.00, aici va avea loc o ceremonie militară de depunere de flori în memoria fondatorului dinastiei naţionale şi al statului modern român. Vor fi prezenţi MS Margareta, principele Radu, principesa Elena şi Alexander Philips Nixon, principesa Sofia şi principesa Maria.
Spectacol militar, depunere de flori, garden party şi Cupa Reginei la Oină
Un concert de muzică de fanfară va urma şi va fi executată o demonstraţie de măiestrie a mânuirii armei. Îşi vor da concursul Orchestra Reprezentativă a Armatei, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul”, precum şi Jandarmeria călare.
Seara, de la ora 17.00, Palatul Elisabeta va găzdui „Garden Party”, la care sunt aşteptaţi, ca în fiecare an, invitaţi din toate judeţele ţării şi din Republica Moldova. Evenimentul va avea loc în prezenţa MS Margareta, a principelui Radu, principesei Elena şi a lui Alexander Philips Nixon, principeselor Sofia şi Maria. Printre invitaţi se vor număra reprezentanţi ai comunităţilor rurale şi urbane, demnitari ai statului român, autorităţi locale, personalităţi ale societăţii civile, ale mediului economic, profesori şi elevi, reprezentanţi ai Armatei României, ai Bisericii şi membri ai Corpului Diplomatic acreditat la Bucureşti. Vor participa Orchestra Reprezentativă a Armatei României, Brigada 30 Gardă „Mihai Viteazul” şi Jandarmeria călare.
De la ora 18.30, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” va avea loc Gala Societăţii de Cultură Macedo-Română. Cu această ocazie, va avea loc prezentarea „Albumului Macedo-Român 1880”. Vor fi prezenţi principesa Elena şi Alexander Philips Nixon.
Sâmbătă vor avea loc finalele la Cupa Reginei şi Cupa Regelui la Oină, începând cu ora 10.00, pe Stadionul Arcul de Triumf, în prezenţa principelui Radu.
Pe 17 mai, de la ora 19.00, la Sala Radio, Orchestra Naţională Radio va susţine un concert dedicat zilei de 10 mai, la care va lua parte şi principesa Maria.
Repertoriul concertului va cuprinde Imnul Regal de E. Hübsch, Concertul nr. 1 în sol minor pentru vioară şi orchestră, op. 26 de M. Bruch şi Simfonia nr. 2 în mi minor, op. 27 de S. Rachmaninov. Dirijor va fi Christian Schumann, iar solist, violonistul Vlad Stănculeasa.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News