Zaharova spune că „zgomotul mediatic” nu ajută în cazul jurnalistului WSJ arestat în Rusia pentru spionaj
Jurnalistul american Evan Gershkovich, arestat în Rusia la finalul lunii martie și inculpat pentru „spionaj”, riscă o pedeapsă de 20 de ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat. Familia corespondentului Wall Street Journal a făcut un apel pentru eliberarea acestuia, în timp ce Casa Albă califica arestarea lui drept „inacceptabilă”. În acest context, Maria Zaharova, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, a declarat miercuri că „zgomotul mediatic din jurul lui Evan Gershkovich nu ajută cauzei acestuia”, transmite EFE, potrivit Agerpres.
„Observăm o dinamică neobişnuită pentru crearea de zgomot în jurul situaţiei (lui Gershkovich) din partea autorităţilor americane şi a altor structuri”, a afirmat Zaharova, în cadrul briefingului său săptămânal de presă. Ea a adăugat că aparent se crede că mai mult zgomot „îl va ajuta” pe reporter. „Posibil ca ei să fi uitat de cazurile anterioare, când acest lucru nu a ajutat”, a spus Zaharova.
Rusia a recunoscut anterior că încă nu a acordat consulatului SUA la Moscova permisiunea ca un reprezentant să îl viziteze în închisoare pe Gershkovich, precizând că cererea este în analiză. „În această situaţie, acţionăm în deplină conformitate cu legile noastre, ţinând cont, desigur, de dispoziţiile corespondente ale Convenţiei (de la Viena) privind Relaţiile Consulare. Ne ghidăm, de asemenea, după experienţa practică acumulată în acest domeniu, aşa că nu vom tolera nicio încercare de a exercita presiuni”, a declarat ministrul adjunct de Externe rus, Serghei Riabkov.
Pe 7 aprilie, Serviciul Federal de Securitate (FSB, fost KGB) l-a acuzat oficial de spionaj pe jurnalistul american.
Avocaţii reporterului au făcut apel la detenţia sa, în timp ce zeci de jurnalişti ruşi independenţi au semnat o scrisoare în care cer eliberarea sa şi califică drept gratuită acuzaţia de spionaj prevăzută la articolul 276 din codul penal, o acuzaţie care se pedepseşte cu până la 20 de ani de închisoare.
Atât Casa Albă, cât şi The Wall Street Journal au negat acuzaţiile forţelor de securitate ruse la adresa corespondentului american şi au cerut eliberarea sa imediată.
Editor : C.L.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News