Live

Virgil Popescu îl atacă pe George Simion: Indiferent cât de tare vor falsa trompetele rusești, România va fi independentă energetic

Data publicării:
Ministrul Energiei, Virgil Popescu. Foto: gov.ro

Virgil Popescu spune că gazul din Marea Neagră este suficient pentru ca România să devină independentă energetic și că „indiferent cât de tare vor falsa trompetele rusești, țara noastră va avea independență și securitate energetică”. Într-o postare pe Facebook, alături de o fotografie a liderului AUR, George Simion, ministrul energiei spune că „trompetele rusești sunt deranjate că am început să scoatem gazele din Marea Neagră” și că „indiferent de zgomotul pe care îl fac, nu ne pot pune piedici”.

„Trompetele rusești au început să falseze, încercând să vă spargă timpanele, că poate așa nu se aude disperarea.

De aceea aș dori ca trompetele rusești să răspundă la câteva întrebari legitime: cu ce cărbune ar putea funcționa o termocentrală pe huilă, în condițiile în care întreaga producție de huilă a României asigură funcționarea centralei de la Paroseni (de 4 ori mai mica) doar pentru 2 - 3 zile pe saptamana?

Trompetele rusești ar răspunde: Rusia!!! Rusia!!! Rusia!!!

Să nu uităm că termocentrala de la Mintia nu are autorizație de mediu si suntem în proces la CJUE pentru faptul că am ținut-o deschisă până în 2021! De aceea am decis să investim într-o nouă centrală care va produce energie electrică folosind gaz românesc.

Acest cântec fals intens promovat în spațiul public ne arată oare că trompetele rusești sunt deranjate că am început să scoatem gazele din Marea Neagra și vom avea suficient gaz românesc, inclusiv pentru producerea de energie electrica, și astfel nu vom importa de la ruși? Da, ne bazam pe resursele românești.

Sunt oare disperate trompetele rusești că România construiește cu partenerii strategici americani, canadieni și francezi reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă si cu americanii SMR-uri?

Dacă e să răspund: eu spun clar și răspicat că sunt foarte deranjate! Însă indiferent de zgomotul pe care îl fac nu pot pune piedici. România va fi independentă energetic. Mergem înainte, investim strategic, iar țara noastră va avea independență și securitate energetică. Indiferent de cât de tare vor falsa trompetele rusești!

P. S. Ca să fie foarte clar: în urmatorii ani Romania va produce energie electrică pe bază de cărbune la capacitate maxima, pentru a trece peste această criza. Nu se închide nimic din ceea ce funcționează. Dar nu vom înlocui importul de gaze rusești cu importul de cărbune rusesc!”, a scris Popescu pe Facebook.

Editor : Adrian Dumitru

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rusia sare în apărarea separatiștilor din Transnistria. Zaharova: Rusia va reacționa la orice provocări

Întâlnire crucială la Bruxelles. Zelenski discută cu șeful NATO și cu lideri europeni despre cum vor face față noii administrații Trump

Un oficial ucrainean spune că discuțiile de pace cu Putin vor fi posibile doar când Rusia va rămâne fără resurse

Marea Britanie vrea să aloce cel puțin 2,5% din PIB pentru apărare, să poată face față amenințărilor Rusiei

Partenerii noștri