Live

Video VIRAL. Cadre medicale și pacienți s-au distrat și au cântat "Imnul COVID" în salon la spitalul din Botoșani. Poliția a început ancheta

Data publicării:
FOTO: Crop Facebook

Poliţiştii din Botoşani au demarat o anchetă pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce mai multe cadre medicale diagnosticate cu COVID-19 şi internate pe Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă "Mavromati" s-au adunat într-un salon şi au început să cânte.

Imaginile video apărute pe reţelele de socializare surprind mai multe persoane care parodiază piesa "Hai la Botoşani!", intepretată de trupa "Fetele din Botoşani". 

„Hai, hai, hai la Botoșani, măi, / Hai, hai, cu salvarea, hai. Aici noi ne-am cazat, chiar nimic nu am mâncat / dar a venit domn Costel / șeful nostru mititel / Ne-a adus pită și cu ciorba / ca să ne întărim la vorbă / piept de pui și cu salată / s-avem după ce bea apă", cântă amuzați oamenii din salon, scrie  stiri.botosani.ro.

Imaginile au provocat atât amuzament, cât și indignare în rândul celor care le-au văzut.

Imaginile cu cele zece persoane au fost postate pe reţelele de socializare, iar reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Botoşani s-au autosesizat. Ancheta se desfăşoară in rem, urmând ca fiecare persoană participantă la acţiunea respectivă să fie identificată şi audiată.

"Ne-am sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. În continuare se efectuează cercetări pentru această faptă, urmând ca în funcţie de rezultatul acestora să fie dispuse măsuri conform prevederilor legale", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Botoşani, Delia Nenişcu.

Redactare G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un polițist de la rutieră a fost lovit de un șofer fugar și fără permis. Urmărire pe străzile din București

Mobilizare de forțe a Ministerului Afacerilor Interne în minivacanța de Crăciun. Câți angajați MAI vor fi în stradă

Alertă după atacul din Magdeburg. Mai multe țări din Europa cresc numărul forțelor de ordine la târgurile de Crăciun

O bătrână a fost atacată cu un crucifix de iubitul nepoatei sale care credea că ea este diavolul. Amândoi au ajuns la spital

Partenerii noștri