Victor Ciorbea luptă pe toate căile pentru pensia blocată de CCR
Avocatul Poporului se luptă pe toate căile pentru pensia uriaşă, pe care CCR a declarat-o neconstituţională. Victor Ciorbea a trimis o scrisoare senatorilor jurişti, pe care încearcă să îi convingă să nu pună în acord o decizie a judecătorilor constituţionali cu legea.
Ludovic Orban: Democrația în România aproape nu mai există. Decizia CCR calcă în picioare voința exprimată de cetățenii români
Călin Georgescu acuză statul român că „a călcat democrația în picioare”, după decizia CCR. „Lucrurile nu vor rămâne așa”
Iohannis a anunțat cât timp va rămâne președinte și a explicat ce urmează în situația „nemaiîntâlnită”. „România e o țară democrată””
Țoiu (USR), despre anularea alegerilor: S-au schimbat opiniile politice iar asta nu e ceva ce ar trebui vreodată să influențeze CCR
Crin Antonescu, după anularea alegerilor: „Decizia de azi e preferabilă unei eventuale invalidări a rezultatului”
CCR a anulat alegerile prezidențiale
Fost judecător CCR: Nu mai poate fi contestat primul tur al prezidențialelor. La al doilea tur trebuie să se sesizeze orice neregulă
Sesizări la CCR pentru anularea primului tur al alegerilor
Augustin Zegrean: „Ne vom petrece Anul Nou numărând voturile”
Victor Ciorbea se foloseşte de două articole de lege în argumentaţie, care îl compară cu judecătorii CCR sau cu miniştrii, în ceea ce priveşte dreptul la pensie. Mai mult, Victor Ciorbea invocă lefurile omologilor săi din Olanda, Suedia sau Malta, unde, evident, sunt alte scheme de salarizare.
CCR nu a fost de acord cu legea iniţiată de social-democratul Şerban Nicoale, care spune că Avocatul Poporului are dreptul la o pensie egală cu 80% din salariul brut, adică, în cazul de faţă, peste 36.000 de lei. Acest calcul face ca pensia încasată să fie cu mult mai mare decât salariul pe care îl ia în mână acum Avocatul Poporului şi e un sistem de calcul care a fost blocat şi în cazul pensiilor militare, pentru că se ajungea la sume imense.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News