Live

Vara lui 2024 a fost cea mai călduroasă înregistrată vreodată, potrivit serviciului european de climă Copernicus

Data publicării:
Temperaturile mari au adus cu ele și fenomene extreme de secetă în unele zone Foto Shutterstock

Vara anului 2024 a fost cea mai caldă înregistrată vreodată pe Pământ, ceea ce face și mai probabil ca acest an să devină cel mai cald înregistrat vreodată de omenire, a raportat vineri serviciul european pentru climă Copernicus, potrivit The Associated Press.

Iar dacă această informație sună deja din ce în ce mai familiar, este pentru că recordurile doborâte la nivel global au fost stabilite chiar anul trecut, deoarece schimbările climatice provocate de om, cu un impuls temporar din partea fenomenului El Nino, continuă să crească temperaturile și vremea extremă, au declarat oamenii de știință.

Vara meteorologică din emisfera nordică - iunie, iulie și august - a avut o medie de 16,8 grade Celsius, potrivit Copernicus. Aceasta este cu 0,03 grade Celsius mai caldă decât vechiul record din 2023. Înregistrările Copernicus datează din 1940, dar înregistrările americane, britanice și japoneze, care încep la mijlocul secolului al XIX-lea, arată că ultimul deceniu a fost cel mai cald de când se fac măsurători regulate și probabil din ultimii 120.000 de ani, potrivit unor oameni de știință.

Lunile august din 2024 și 2023 au fost la egalitate cele mai calde din lume, cu 16,82 grade Celsius. În luna iulie a fost pentru prima dată în mai bine de un an când nu a fost stabilit un nou record, la o mică distanță de 2023, dar pentru că luna iunie 2024 a fost mult mai fierbinte decât iunie 2023, această vară în ansamblu a fost cea mai fierbinte, a declarat directorul Copernicus, Carlo Buontempo.

„Ceea ce indică aceste cifre sobre este modul în care criza climatică își întărește strânsoarea asupra noastră”, a declarat Stefan Rahmstorf, climatolog la Institutul Potsdam pentru Cercetare Climatică, care nu a participat la cercetare.

Este o strânsoare transpirată, deoarece, odată cu temperaturile ridicate, punctul de rouă - una dintre modalitățile de măsurare a umidității aerului - a fost probabil la un nivel record sau aproape de acesta în această vară pentru cea mai mare parte a lumii, a declarat Buontempo.

Punctul de rouă este temperatura la care vaporii de apă încep să condenseze la nivelul unei suprafețe, într-un anumit interval al umidității relative.

Până luna trecută, Buontempo, la fel ca alți climatologi, nu era sigur că anul 2024 va doborî recordul de cel mai cald an stabilit anul trecut, mai ales pentru că august 2023 a fost mult mai caldă decât media. Dar apoi acest august 2024 a egalat 2023, făcându-l pe Buontempo „destul de sigur” că acest an se va încheia ca fiind cel mai fierbinte înregistrat vreodată.

„Pentru ca anul 2024 să nu devină cel mai cald din istorie, trebuie să asistăm la o răcire foarte semnificativă a peisajului în ultimele câteva luni, ceea ce nu pare probabil în acest stadiu”, a declarat Buontempo.

Odată cu prognoza La Nina - o răcire naturală temporară a unor părți din Pacificul central - este posibil ca ultimele patru luni ale anului să nu mai înregistreze recorduri, așa cum s-a întâmplat în cea mai mare parte a ultimului an și jumătate. Dar nu este posibil să se răcească suficient pentru a împiedica anul 2024 să doboare recordul anual, a declarat Buontempo.

Potrivit climatologilor, acestea nu sunt doar cifre de record, ci reprezintă fenomene care afectează oamenii.

„Toate acestea se traduc prin mai multă suferință în întreaga lume, pe măsură ce locuri precum Phoenix (oraș din Arizona, SUA; N.r.) încep să se simtă ca un grătar blocat la temperaturi înalet pentru perioade din ce în ce mai lungi ale anului”, a declarat Jonathan Overpeck, decan pentru mediu și climatolog la Universitatea din Michigan. Orașul din Arizona a avut mai mult de 100 de zile cu temperaturi de 38 de grade Celsius în acest an. „Odată cu valurile de căldură mai lungi și mai severe vin secete mai severe în unele locuri și ploi mai intense și inundații în altele. Schimbările climatice devin prea evidente și prea costisitoare pentru a fi ignorate”.

Jennifer Francis, climatolog la Woodwell Climate Research Center din Cape Cod, a declarat că a existat un adevart potop de fenemone extreme cu căldură, inundații, incendii de vegetație și vânturi puternice care sunt violente și periculoase.

„La fel ca oamenii care trăiesc într-o zonă de război, cu zgomotul constant al bombelor și zgomotul armelor, devenim surzi la ceea ce ar trebui să fie clopote de alarmă și sirene antiaeriene”, a spus Francis într-un e-mail.

În timp ce o parte din căldura record de anul trecut a fost determinată de El Nino - o încălzire naturală temporară a unor părți din Pacificul central care modifică vremea la nivel mondial - acest efect a dispărut, ceea ce arată că principalul factor este reprezentat de schimbările climatice pe termen lung provocate de om prin arderea cărbunelui, petrolului și gazelor naturale, a declarat Buontempo.

„Nu este chiar surprinzător că vedem acest lucru, acest val de căldură, că vedem aceste temperaturi extreme”, a spus Buontempo. „Suntem obligați să vedem mai multe”.

Editor : B.E.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cod roșu de viscol în 7 județe. Meteorologii au extins avertizările de vreme rea. Unde sunt așteptate ninsori și vânt puternic HARTĂ

HARTĂ Cod galben de ninsori și vânt puternic în mare parte din țară. Care sunt zonele afectate și cum va fi vremea în Capitală

Vremea de iarnă va cuprinde toată țara: Urmează 4 zile cu ploi, ninsori și vânt puternic. Cum va fi în București

Un nou val de frig cuprinde toată țara. Urmează patru săptămâni cu temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite

Partenerii noștri