Live

Vămile din România, tranzitate de peste 220.000 de persoane în ultimele 24 de ore

Data actualizării: Data publicării:

Prin punctele de frontieră au trecut, în ultimele 24 de ore, peste 221.700 de persoane, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară, şi aproximativ 53.000 de mijloace de transport, potrivit site-ului Poliţiei de Frontieră, citat de Agerpres

Nu s-a permis intrarea în ţară a 23 de cetăţeni străini deoarece nu îndeplineau condiţiile prevăzute de legislaţie şi, de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 17 cetăţeni români din diferite motive legale.

În zonele de competenţă - punctele de trecere şi "frontiera verde" - poliţiştii au constatat 44 fapte ilegale - 24 infracţiuni şi 20 contravenţii - săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini. Au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate, ce urmau a fi introduse ilegal în ţară, care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 187.000 lei. Potrivit sursei citate, valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la aproximativ 6.900 lei.

Valorile de trafic la punctele de trecere a frontierei sunt, în această perioadă, obişnuite sezonului estival, au declarat joi, oficiali ai Poliţiei de Frontieră.

Anul trecut, în perioada estivală, până la sfârşitul lunii august, au trecut frontiera aproximativ 19,5 milioane persoane, dintre care aproximativ 15,7 milioane cetăţeni UE şi 3,8 milioane cetăţeni nonUE şi peste 4,8 milioane mijloace de transport, potrivit Poliţiei de Frontieră.

Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost cele de la frontiera româno-ungară (5,9 milioane persoane) şi cele aeroportuare (5,2 milioane persoane, faţă de anul 2016, când au tranzitat aeroporturile 4,2 milioane de persoane).

De asemenea, la frontiera cu Bulgaria au efectuat formalităţile peste 3,4 milioane persoane, iar la graniţa cu Republica Moldova peste 2,6 milioane, atât pe sensul de intrare, cât şi pe sensul de ieşire din ţară.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Tendință periculoasă pe TikTok. Unii români din străinătate își distrug buletinele și pașapoartele

O româncă a jefuit pensionari austrieci și i-a lăsat fără mii de euro. Cum a încercat să scape de închisoare: „Nu a păstrat banii”

Doi muncitori români din Belgia au aruncat în aer din greșeală apartamentul pe care îl renovau

MAE: 6 din cei 22 de români daţi dispăruţi după inundațiile din Spania sunt în siguranţă. Se fac verificări în legătură cu ceilalţi 16

Partenerii noștri