Live

USR cere demisia conducerii Poliţiei Române după scandalul plăcuțelor de înmatriculare anti-PSD

Data publicării:

Uniunea Salvaţi România (USR) a cerut, miercuri, demisia conducerii Poliţiei Române pentru modul în care s-a acţionat în cazul bărbatului cu număr anti-PSD la maşină.

Ioan Buda, șeful demis al Poliției Române

„Uniunea Salvaţi România cere demisia conducerii Poliţiei Române pentru modul abuziv de acţiune împotriva unui cetăţean care şi-a pus la maşină un număr anti-PSD. Astăzi sunt nişte plăcuţe, mâine va fi dreptul de exprimare şi cel de a ieşi în stradă! De două zile, conducerea Poliţiei nu este în stare să explice de ce a reţinut permisul de conducere şi plăcuţele de înmatriculare ale şoferului care a venit din Suedia cu o maşină cu număr personalizat anti-PSD. Şefii instituţiei se contrazic între ei, invocă convenţii expirate sau argumente morale care nu prevalează în faţa legii. Mobilizarea poliţiştilor în această situaţie a fost un ordin politic clar şi este extrem de grav faptul că o instituţie a statului a acţionat împotriva libertăţii de exprimare şi a îngrădit drepturile unui cetăţean român, la ordinul partidului aflat la guvernare”, se arată într-un comunicat de presă remis Agerpres de USR.

Potrivit sursei citate, datoria Poliţiei Române este să apere cetăţenii, indiferent de preferinţele politice ale conducerii, nu să-i certe şi „să-i trimită la rude şi prieteni”.

Citiți și:

„Datoria Poliţiei Române este să rămână o instituţie credibilă, stabilă şi cinstită, mereu în slujba cetăţenilor, care plătesc din taxele şi impozitele lor salariile şi pensiile speciale ale poliţiştilor. Este regretabil că nişte indivizi, aflaţi la conducerea instituţiei vremelnic, vorbesc în numele tuturor angajaţilor Poliţiei Române. Cu siguranţă, numărul poliţiştilor care îşi fac treaba onest şi responsabil îl depăşeşte cu mult pe cel al angajaţilor care nu ştiu de ce se află acolo. Dovadă că sunt poliţişti care au semnat iniţiativa #FaraPenali şi după orele de program strâng semnături. Una dintre misiunile USR-ului, după ce va ajunge la guvernare, va fi să profesionalizeze angajaţii din toate instituţiile statului, mai ales pe cei care interacţionează cu publicul”, mai spune USR.

Citiți și: 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Elena Lasconi, după consultările cu Iohannis: „Am fost să îi transmitem că mandatul lui s-a încheiat şi că trebuie să-şi dea demisia”

Klaus Iohannis amână desemnarea premierului. „Coaliția pro-europeană continuă negocierile. Sunt optimist”

Consultări la Palatul Cotroceni. Coaliția a stat sub 20 de minute. Partidele extremiste AUR, POT și SOS au refuzat să meargă

ÎNTREBAREA SĂPTĂMÂNII: De ce are nevoie România de un guvern stabil? Răspund jurnaliștii Claudiu Pândaru și Florin Negruțiu

Partenerii noștri