Live

Urmează zile cu ploi, ninsori și polei în aproape toată țara începând de miercuri. La munte și în Moldova se va depune strat de zăpadă

Data actualizării: Data publicării:
Vreme rea începând de miercuri. FOTO: Inquam Photos

Meteorologii au emis, miercuri, o informare de precipitaţii moderate cantitativ, valabilă pentru majoritatea zonelor ţării. La munte şi în Moldova se va depune strat de zăpadă. În celelalte regiuni vor predomina ploile, apoi vor fi precipitații mixte și izolat se va depune polei.

Potrivit ANM, în intervalul 6 decembrie, ora 18.00 – 8 decembrie, ora 08.00, vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, în extindere dinspre sud-vest.

”Local, îndeosebi în regiunile sudice, cantităţile de apă vor fi de 10-15 l/mp şi izolat de 20 l/mp. La munte şi în Moldova vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă”, a transmis ANM.

Potrivit meteorologilor, în celelalte regiuni, pe parcursul nopţii de miercuri spre joi (6-7 decembrie) vor predomina ploile, apoi vor fi precipitaţii mixte. Izolat se va depune polei.

”Vântul va avea intensificări temporare în Muntenia şi Dobrogea, cu viteze în general de 40-45 km/h”, a mai transmis ANM.

Editor : Andreea Smerea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic. Care sunt zonele afectate și cum va fi vremea în Capitală HARTĂ

Cum va fi vremea de sărbători. Estimările meteorologilor pentru următoarele patru săptămâni

Cod portocaliu de viscol în zone din 14 județe. Care sunt zonele vizate de cod galben de vânt puternic și polei HARTĂ

Cum va fi vremea până pe 13 ianuarie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Partenerii noștri