Live

Urmărit de polițiști, un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp, în centrul Capitalei. Bărbatul era băut și consumase droguri

Data actualizării: Data publicării:
Urmărit de polițiști, un șofer a intrat cu mașina într-un stâlp, în centrul Capitalei. Foto: Facebook/ InfoTrafic București și Ilfov

După ce a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor, care l-au urmărit prin centrul Capitalei, un bărbat a intrat cu mașina într-un stâlp. Poliția a anunțat că șoferul era băut și se afla sub influența drogurilor.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei, în jurul orei 09:00, poliţişti din cadrul Brigăzii Rutiere, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu, în intersecţia Bd. Aviatorilor/Piaţa Victoriei, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe Bd. Aviatorilor.

Conducătorul autovehiculului nu s-a conformat semnalului efectuat şi a continuat deplasarea către Piaţa Romană, încercând să se sustragă.

În acest context, poliţiştii au procedat la urmărirea conducătorului autovehiculului, care la intersecţia Bd. Gheorghe Magheru/Str. George Enescu a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un stâlp de pe trotuarul situat pe sensul opus de mers.

Momentul impactului a fost filmat de camera de bord a unui alt autoturism.

În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,99 mg/l in aerul expirat.

Totodată, acesta a fost testat şi cu aparatul DRUGTEST, rezultatul fiind pozitiv pentru consum de o substanţă.

Conducătorul auto a fost condus la sediul INML în vederea recoltării probelor biologice şi a fost întocmit un dosar penal în conformitate cu prevederile art.336 alin. 1 şi 2 din Codul Penal.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Circulație îngreunată pe autostrada A1 Deva-Nădlac, județul Timiș. Șapte mașini implicate într-un accident

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Partenerii noștri