Live

Unde pot oamenii să-și ia rămas bun de la handbalista Iryna Glybko. Înmormântarea va avea loc în Odessa

Data publicării:
Iryna Glibko a murit la doar 34 de ani / Foto: Facebook/SCM Rm Valcea

Clubul SCM Râmnicu Vâlcea anunţă, joi, că sicriul cu trupul neînsufleţit al handbalistei Iryna Glybko va fi depus, vineri, la capela „Sfântul Ioan Evanghelistul" din Râmnicu Vâlcea. Sicriul cu trupul neînsufleţit va fi transportat la Odessa, în Ucraina, unde sportiva va fi înmormântată.

„Cu tristețe, informăm pe toți cei care doresc să își ia rămas bun de la Iryna Glibko că sunt așteptați la Capela <<Sfântul Ioan Evanghelistul>> din Râmnicu Vâlcea, începând de mâine, 30 august, de la ora 12:00. La locația menționată va avea loc și o slujbă ceremonială în onoarea memoriei sale, începând cu ora 14:00.

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Irynei va rămâne la capelă până la ora 22:00, după care va fi transportat către Odessa, oraşul său natal.
 
Având în vedere condiţiile sub care se desfăşoară transportul internaţional al sicriului, vă rugăm să nu aduceţi coroane de flori. În schimb, vă încurajăm să aduceţi flori simple, ca un omagiu adus Irynei”, a anunţat clubul vâlcean, potrivit News.ro. 

În vârstă de 34 de ani, Iryna Glibko a jucat în Liga Naţională din 2012. Cu CSM Bucureşti şi SCM Râmnicu Vâlcea a devenit campioană naţională, iar celelalte echipe la care a jucat au fost Danubius Galaţi şi HCM Roman.

Iryna Glibko a fost şi componentă a naţionalei Ucrainei. La SCM Râmnicu Vâlcea a jucat din 2017 şi până în vara acestui an. Clubul nu a dat informaţii despre cauza decesului său, dar potrivit presei sportive, Iryna suferea de cancer.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fotbal | Trei finale de Cupă într-o zi, la Digi Sport

Partenerii noștri