Live

Un turist străin a murit în Munţii Bucegi, după ce a fost lovit de trăsnet

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Facebook/Salvamont Bușteni

Un turist străin a murit, sâmbătă după-amiază, în Munţii Bucegi, după ce a fost lovit de un trăsnet, anunţă Serviciul Salvamont Buşteni.

Potrivit sursei citate, persoana în cauză făcea parte dintr-un grup organizat, format din peste 20 de membri, care a fost prins de furtună pe Creasta Bucşoiului.

"Primul trăsnet a căzut foarte aproape de grup şi i-a băgat în sperieţi pe toţi. Al doilea însă l-a lovit în plin pe cetăţeanul străin. Îngroziţi, ceilalţi au fugit încercând să se pună la adăpost şi au sunat după ajutor", au transmis reprezentanții Salvamont Bușteni într-o postare pe Facebook.

O echipă de salvatori a plecat imediat la locul accidentului, dar victima nu a putut fi salvată, scenariul cel mai probabil fiind că aceasta a murit pe loc.

Duminică dimineaţă, dacă vremea va fi favorabilă, se va încerca extragerea trupului cu ajutorul unui elicopter, dar se vor organiza şi echipe terestre pregătite să intervină, precizează Salvamont Buşteni.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Unul dintre turiştii surprinşi de viscol pe munte, în zona Vârfului Leaota, a murit

Turistă din Germania, grav rănită în Munții Bucegi în timpul unei drumeții

Iohannis, despre fata ucisă de urs: M-a șocat evenimentul. Sâmbătă am fost și eu pe un traseu din Munții Bucegi

Peisaj de iarnă pe platoul Bucegi în luna mai. A nins puternic și s-a depus din nou zăpadă

Partenerii noștri