Live

Un TIR s-a răsturnat peste o mașină. Șoferul e grav rănit, iar traficul este complet blocat

Data publicării:
Șoferul TIR-ului a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat peste o mașină aflată în mers. Foto: ISU Bistrița-Năsăud

Un șofer turc de 24 de ani a provocat un grav accident rutier pe drumul spre Bistrița. A lovit un autotursim care circula pe contrasens, apoi mastodontul s-a răsturnat peste mașina mică. Șoferul autoturismului a fost grav rănit, iar traficul este blocat pe ambele sensuri de mers, de câteva ore, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

Accidentul a avut loc în jurul orei 12,00, pe DN 17, între localităţile Viişoara şi Crainimăt. TIR-ul, încărcat cu profile PVC, s-a răsturnat peste un autoturism, singurul rănit fiind şoferul autoturismului, un bărbat de 35 de ani, potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.

"Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier şi cei ai Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Bistriţa intervin la un accident rutier produs pe Drumul Naţional 17, între localităţile Crainimăt şi Viişoara. Din primele date, un autotren condus de un tânăr de 24 de ani, cetăţean turc, în timp ce se deplasa pe direcţia Beclean către Bistriţa, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din Bistriţa, ce se deplasa din sens opus. În urma impactului dintre cele două vehicule a rezultat rănirea şoferului de 35 de ani, acesta necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, fiind ulterior transportat la spital. Testarea cu aparatul etilotest a şoferului de 24 de ani a indicat faptul că acesta nu se află sub influenţa alcoolului, testarea neputând fi realizată în cazul şoferului bistriţean, urmând să-i fie recoltate mostre biologice de sânge la spital", a transmis IPJ Bistriţa-Năsăud.

În urma evenimentului rutier, circulaţia a fost blocată pe ambele sensuri de deplasare, iar poliţiştii dirijează autoturismele pe rute alternative.

Traficul rutier a fost deviat în principal pe drumul judeţean 151, Bistriţa - Şintereag.

Poliţiştii au deschis un dosr penal și continuă cercetările.

Editor : D.D.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat turc a fost arestat în Calafat, după ce polițiștii de frontieră au descoperit 10 pistoale în camionul pe care îl conducea

Un şofer turc, prins cu patru migranţi în camion, a primit interdicţie de a mai intra în România pentru o perioadă de 5 ani

Un TIR plin cu ulei alimentar s-a răsturnat în Tulcea. Trafic oprit pe DN 22A

FOTO. Şoferul unui TIR a murit după ce autotrenul s-a răsturnat, pe DN 1. Vehiculul a lovit doi stâlpi şi un cap de pod

Partenerii noștri