Live

Un șofer a fugit de poliție după un accident, iar când a fost prins s-a descoperit că era beat și avea două permise de conducere

Data publicării:
Mașină de poliție în misiune. Foto: Facebook/Politia Română

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Iaşi au efectuat, în noaptea de 1 spre 2 mai, semnal regulamentar de oprire a unui autoturism condus de un tânăr care anterior ar fi fost implicat într-un accident cu un alt autoturism.

Potrivit unui comunicat de presă, întrucât şoferul nu a oprit la semnalele poliţiştilor, s-a procedat la urmărirea şi blocarea autoturismului, şoferul fiind identificat în persoana unui tânăr de 28 de ani.

În urma evenimentului rutier, două persoane au fost rănite, scrie Agerpres.

"Şoferul în vârstă de 28 de ani a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, însă acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge şi urină, în vederea stabilirii alcoolemiei şi prezenţei unor substanţe psihoactive. De asemenea, asupra tânărului au fost identificate două permise de conducere, ambele pe numele său, iar în urma verificărilor s-a constatat că unul dintre acestea ar fi fals. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi fals material în înscrisuri oficiale, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situaţii de fapt şi luarea măsurilor legale ce se impun", se precizează în comunicatul de presă.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

"A devenit oficial aliatul nostru împotriva României!" Anunțul făcut de presa din Kosovo, la două zile după decizia UEFA

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Bărbat prins la frontieră cu permis de conducere fals. Ce sumă susține că a plătit pentru document

Cum și-a cumpărat un bărbat din Satu Mare un permis de conducere fals de pe o rețea socială

Femeia care a condus beată cu 148 km/oră în Iași și a ucis patru muncitori a fost plasată în arest la domiciliu

Accident spectaculos în Iași: Un taxi s-a răsturnat după ce a lovit altă mașină

Partenerii noștri