Live

Un primar PSD a făcut nunta fiicei în curtea şcolii. Ca să monteze cortul uriaş, a dărâmat gardul instituției

Data publicării:
Foto: Adevărul.ro

Primarul comunei valsuiene Pogana a pregătit cu mare grijă nunta fiicei sale și a organizat evenimentul chiar în curtea școlii din localitate, sălile de clasă ale instituției de învățământ fiind folosite pe post de magazii și bucătărie.

Când să instaleze în curtea școlii cortul pentru nuntă, primarul Maricel Gâfu a constatat însă că aceasta nu era suficient de încăpătoare, așa că a dărâmat o parte a gardului școlii. Primarul PSD spune că a vrut să organizeze nunta la școală pentru...a da un exemplu localnicilor despre cum trebuie respectate tradițiile, relatează Adevărul

Nu de aceeași părere au fost însă reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, care au declanșat o anchetă la școala unde a avut loc nunta. Pe de altă parte, directorul unității de învățământ se apără spunând că nu avea cum să refuze cererea primarului, în condițiile în care școala se află sub administrația primăriei.

”Noi avem o hotărâre de consiliu local, prin care s-a aprobat ca în satele în care nu avem cămin cultural şcolile să poată fi folosite pentru astfel de evenimente, fără a se aduce prejudicii, achitând o taxă de închiriere de 1.000 de lei, pe care şi eu am plătit-o. Nu cred că a fost ceva rău să organizez nunta acolo. Lumea din sat a apreciat că a avut ocazia să vadă că se mai păstrează tradiţiile.

Au fost 380 de invitaţi la nuntă, dar au venit şi foarte mulţi curioşi să se uite. Oamenii se bucură să mai vadă în sat o mireasă, o muzică. Dacă noi ca primari nu dăm un exemplu în privinţa păstrării tradiţiilor, atunci cine. Organizarea evenimentului nu a adus niciun prejudiciu unităţii de învăţământ, totul a rămas impecabil. Până mâine urmează să se strângă şi cortul din curtea şcolii”, a precizat, pentru Adevărul, Maricel Gâfu, primarul comunei Pogana.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Doi tineri au murit în urma unui accident grav pe DE581, la ieșirea din Huși. Traficul în zonă este blocat

Primarul din Târgu Jiu vrea să interzică nunțile organizate noaptea. Care sunt motivele invocate de edil

Femeia care s-a căsătorit cu ea însăşi a sărbătorit primul an de căsnicie. Cum răspunde la întrebarea dacă au existat certuri conjugale

Alertă la ISU Vaslui, în contextul fenomenelor meteo extreme anunțate de ANM. Recomandările autorităților în caz de urgențe

Partenerii noștri