Live

Un moldovean prins cu permis de conducere fals a dezvăluit că îl avea din 2013, când l-a cumpărat din Rusia cu 40.000 de ruble

Data publicării:
Sursa foto: Politia de Frontiera

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privinţa unui bărbat din Republica Moldova asupra căruia, la controlul de frontieră, s-a descoperit un permis de conducere fals.

În data de 09 februarie, în jurul orei 11.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, pasager într-un autovehicul cu destinația Germania, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 34 de ani.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra vehiculului și persoanei, ocazie cu care a fost descoperit ascuns, în portdocumentul bărbatului, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Republica Moldova, având imprimate datele și fotografia proprii.

Polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

Bărbatul a declarat că a procurat permisul de conducere descoperit la controlul de frontieră în anul 2013, în timp ce se afla la muncă în Federația Rusă, prin intermediul unui concetățean și contra sumei de 40.000 de ruble.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Circulaţia pe podul Giurgiu-Ruse va fi permisă pe ambele sensuri, în perioada sărbătorilor de iarnă

Predoiu, despre aderarea la Schengen: Românii nu vor mai vedea bariere la frontieră. Nu vor mai fi controalele pe care le știam

Un bărbat din Kârgâstan a ajuns în portul Constanța cu o mașină de lux de 200.000 de euro, dar a rămas fără ea

Autoturisme în valoare de 150.000 de euro căutate de autoritățile din Germania, găsite de polițiștii de frontieră din Giurgiu

Partenerii noștri