Live

Un medic de la „Matei Balș” explică de ce în România nu se fac mai multe teste pentru coronavirus

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Adrian Marinescu, medic primar la Instititul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, a explicat luni dimineață, într-o intervenție telefonică la Digi24 de ce în România nu se fac mai multe teste pentru depistarea coronavirusului. Până acum, la nivel național, au fost prelucrate 3.205 teste. Luni dimineață, în România au fost confirmate 158 infecții cu coronavirus. Nouă dintre pacienți au fost declarați vindecați și au fost externați.

„E adevărat, avem o creștere a numărului de îmbolnăviri, dar acele cazuri noi erau aproape toate dintre cazurile deja monitorizate, în carantină sau în izolare la domiciliu. Ar trebui să ne fie teamă de situațiile noi care nu erau monitorizate”, a spus medicul.

„Lucrurile sunt ținute sub control, anchetele epidemiologice sunt făcute corect. Sigur că rezultatele vin pe parcurs și ne așteptăm la o creștere și în zilele următoare”, a adăugat acesta.

Doctorul Adrian Marinescu și-a exprimat speranța ca măsurile luate de autorități să funcționeze, iar „de Paște să ajungem pe platou, de unde o să fie scăderea numărului de îmbolnăviri”.

Întrebat dacă sunt teste suficiente și de ce nu sunt testate mai multe persoane la COVID-19, medicul a răspuns: „Sunt teste, cu condiția să le folosim atunci când este nevoie”.

„Nu e vorba neapărat de numărul de teste sau de costul lor, e vorba că aceste teste se fac în laboratoare specializate și presupun și personal avizat. Dacă faci foarte multe teste când nu ai neapărată nevoie, timpii de așteptare vor fi lungi. Altfel, la Matei Balș lucrurile se desfășoară normal, fiecare știe ce are de făcut”, a explicat doctorul Adrian Marinescu.

El i-a sfătuit pe oameni ca atunci când au o suspiciune de coronavirus să sune la DSP, nu să meargă la spital, deoarece „persoanele asimptomatice nu sunt testate”.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Primul caz de variola maimuței în Europa. Avertismentul dr. Adrian Marinescu: Noua tulpină mpox poate pune probleme

Directorul de la „Matei Balș”, despre starea lui Florin Piersic: Evoluţia este bună. M-a întrebat când se poate întoarce pe scenă

Rafila: Starea lui Florin Piersic este stabilă în momentul acesta. Nu e vorba de o infecție dobândită în spitale

Directorul de la „Matei Balș”, despre starea lui Florin Piersic: Nu este o infecţie care să îi pună în acest moment viaţa în pericol

Partenerii noștri