Live

Un gardian cu coronavirus de la Penitenciarul Galați a avut peste 150 de contacți direcți, colegi și deținuți

Data publicării:
Foto: GettyImages

Un gardian de la Penitenciarul Galați, infectat cu coronavirus, a avut peste 150 de contacți direcți în rândul colegilor și al deținuților, relevă ancheta epidemiologică. Administraţia Naţională a Penitenciarelor informează că deținuții care au intrat în contact cu gardianul vor fi monitorizați medical.

Un angajat al Penitenciarului Galați a fost confirmat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, gardianul fiind asimptomatic, a anunțat Administraţia Naţională a Penitenciarelor. El a purtat în permanență echipament de protecție, pentru că lucra în sectorul operativ, iar conducerea penitenciarului a dispus anchetă epidemiologică.

"Ca urmare a efectuării anchetei epidemiologice, au fost identificaţi 27 de contacţi în rândul personalului unităţii şi 125 de contacţi în rândul persoanelor private de libertate. Poliţiştii de penitenciare identificaţi contacţi au fost scoşi din serviciu şi se află la domiciliu, asigurându-se continuitatea misiunilor specifice, în condiţii optime, cu personal de rezervă. Referitor la contacţii persoane private de libertate, precizăm că aceştia au fost informaţi cu privire la cazul angajatului confirmat pozitiv, fiind monitorizaţi medical, în scop preventiv. Deţinuţii se află cazaţi în cadrul a două secţii de deţinere şi desfăşoară activităţile specifice fără a interacţiona cu persoanele custodiate la nivelul celorlalte secţii. Totodată, în urma triajului epidemiologic, nu au fost identificate situaţii de manifestare a simptomatologiei specifice COVID-19", potrivit unui comunicat al ANP.

Editor: B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Liviu Dragnea are COVID. El a fost internat la spitalul Penitenciarului Jilava

Alegeri parlamentare 2020: Au votat peste 5.400 de deţinuţi. Nu au fost înregistrate incidente

Administrația Penitenciarelor face control la Rahova, după interviul lui Liviu Dragnea

Angajat de la Penitenciarul Jilava, confirmat cu coronavirus

Partenerii noștri