Un deţinut s-a spânzurat în Penitenciarul Mărgineni
Un deţinut s-a spânzurat, duminică dimineaţă, în Penitenciarul Mărgineni, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.
Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 6 Poliţie Rurală Moreni au fost sesizaţi prin 112. La faţa locului au găsit un bărbat de 42 de ani care s-ar fi spânzurat în camera de detenţie, precizează IPJ.
Acesta a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.
Cercetările sunt efectuate de poliţişti sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmboviţa.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News