Live

Un „cocktail” toxic, depistat în părul senatorilor francezi

Data publicării:
Un „cocktail” toxic, depistat în părul senatorilor francezi. Foto: Profimedia Images

Ce se află în părul senatorilor francezi? Mercur, pesticide, plastifianţi, dar şi "pământuri rare" - metale utilizate în smartphone-uri şi alte obiecte high-tech -, relevă o analiză efectuată în rândul a 26 de aleşi socialişti, potrivit AFP. 

În iulie 2022, aceştia au oferit câte o şuviţă de păr laboratorului privat şi independent tocSeek, care a realizat o analiză asupra a 1.800 de poluanţi organici şi 49 de metale. Rezultatele au fost făcute publice marţi, notează Agerpres.

"Tragem un semnal de alarmă", a comentat pentru AFP senatoarea Angele Préville, care a iniţiat acest studiu. "Dacă e în părul nostru, înseamnă că suntem contaminaţi", a adăugat aleasa, foarte dedicată mediului, în special luptei împotriva poluării cu plastic. 

Analizele au relevat prezenţa "pământurilor rare" (lantanide) în cazul a 93% dintre senatori, un procent superior comparativ cu cel în cazul grupului de control folosit de laborator. 

"Pământurile rare" sunt metale şi compuşi metalici utilizaţi la fabricarea obiectelor de înaltă tehnologie care ne-au invadat viaţa de zi cu zi: cipuri de smartphone, ecrane de laptop, baterii de maşini electrice şi hibride, LED-uri şi altele.

Această prevalenţă mai mare comparativ cu populaţia generală poate fi explicată, potrivit tocSeek, prin utilizarea semnificativă şi regulată de către aleşi a instrumentelor de comunicare. Deloc surprinzător, notează AFP, mercurul, acest metal greu prezent în special în plombele de amalgam sau în unii peşti, s-a regăsit în toate probele testate de la senatori. De asemenea, toate sunt "contaminate" cu cel puţin un pesticid. Au fost identificate 45 de produse diferite (erbicide, fungicide, insecticide), inclusiv un pesticid interzis în Europa din 2008, carbofuranul. 

În cele din urmă, plastifiantul dioctil ftalat (DNOP) a fost detectat la 69% dintre aleşii participanţi la studiu. Plastifianţii oferă flexibilitate materialelor plastice. 

Cel mai angajat ales în lupta cu poluarea, Angele Préville, este totodată persoana cu cei mai puţini poluanţi. "Modul nostru de viaţă are un cuvânt de spus asupra calităţii sănătăţii, asta este clar", a declarat preşedintele grupului socialist Patrick Kanner, unul dintre senatorii testaţi. 

"Când sunt la Paris, dimineaţa, la prânz şi seara mănânc afară şi nu controlez ce consum", a mărturisit senatorul, în al cărui păr a fost depistată o combinaţie de "pământuri rare", mercur, pesticide, ftalaţi - substanţe chimice utilizate în industria maselor plastice - şi parabeni - un conservant folosit în principal în cosmetică.

Boli noi

Pentru Matthieu Davoli, cofondator al grupului tocSeek, cu excepţia "pământurilor rare", rezultatele "sunt în concordanţă cu ceea ce vedem de obicei" la populaţie. Aceasta arată o expunere "repetată şi regulată" la poluanţii prezenţi în alimente şi produse cosmetice sau de igienă. 

El a subliniat că o "contaminare pe termen lung poate avea efecte precum perturbarea sistemului endocrin şi poate duce la boli cronice, autoimune, neurodegenerative, cancere...". 

În ceea ce priveşte "pământurile rare", şapte senatori au prezentat o "contaminare semnificativă", inclusiv Yan Chantrel, reprezentând francezii care locuiesc în afara Franţei, în speţă în Canada. După ce şi-a schimbat obiceiurile, el a acceptat să fie retestat în toamnă, împreună cu doi dintre colegii săi care au declarat simptome care ar putea fi asociate cu o intoleranţă la frecvenţele electromagnetice (oboseală semnificativă, dureri de cap... ). 

Unele acţiuni, precum întreruperea conexiunilor Wi Fi în cursul nopţii sau renunţarea la utilizarea smartphone-ului pe post de ceas deşteptător, pot ajuta la nivel individual. 

Însă, senatorul insistă ca problemele de sănătate publică să fie "pe deplin integrate" în politicile de mediu. "Acest lucru pune sub semnul întrebării modurile de producţie şi de consum ale societăţii noastre, care în cele din urmă creează noi boli", a avertizat el. 

Adunarea Naţională (camera inferioară a parlamentului francez) nu face excepţie. Miercuri, deputatul ecologist Nicolas Thierry va prezenta presei rezultatele unei analize a substanţelor perfluoroalchilate şi polifluoroalchilate (PFAS), mai cunoscute sub denumirea de "poluanţi eterni", efectuată asupra mostrelor de păr de la 14 deputaţi. 

În 2017, şapte personalităţi ecologiste din Franţa, printre care Nicolas Hulot, José Bové, Yannick Jadot şi Delphine Batho, au participat la o analiză asupra părului care a relevat prezenţa perturbatorilor endocrini, notează AFP.

Editor : M.D.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy, condamnat definitiv pentru corupţie şi trafic de influenţă

Suma uriașă cu care au fost vândute mai multe documente și suvenire ale generalului Charles de Gaulle. Unde vor merge banii

Mai scump decât avionul, dar mai „verde”, primul tren de mare viteză care leagă Berlinul de Paris a intrat în funcțiune

„Ca şi cum o bombă atomică ar fi căzut pe Mayotte”. Mărturii după cel mai puternic ciclon din ultimul secol de pe teritoriul francez

Partenerii noștri