Live

Un bărbat din Târgoviște a fost amendat pentru că a aruncat de la balcon 200 de litri de zeamă de varză

Data publicării:
Foto: Arhivă

Un bărbat în vârstă de 44 de ani din Târgoviște a fost amendat de către polițiștii locali cu 500 de lei, după ce a aruncat 200 de litri de zeamă de varză, de la etajul doi, prin sistemul de scurgere al balconului.

Bărbatul a aruncat zeama de varză marți seară, iar după ce au fost sesizați, polițiștii locali l-au amendat cu 500 de lei.

În data de 19.03.2019, în jurul orei 19.50, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine, Liniște Publică și Pază au fost sesizați cu privire la faptul că un cetățean a deversat zeamă de varză prin sistemul de scurgere al balconului, fiind emanate mirosuri pestilențiale. Lucrătorii Poliției Locale s-au deplasat de îndată la fața locului, acolo unde au constatat că se confirmă cele sesizate. În speță, a fost identificat numitul B.F., în vârstă de 44 de  ani, din Târgoviște, care a recunoscut că a aruncat, de la etajul 2 al imobilului în care locuiește, aproximativ 200 litri de zeamă de varză. Persoana în cauză a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei”, se arată într-un comunicat al Poliției Locale Târgoviște.

„Poliția Locală Târgoviște recomandă tuturor cetățenilor municipiului să nu procedeze la aruncarea sau deversarea pe domeniul public a unor substanțe, lichide sau reziduuri menajere ori de altă natură, care ar putea polua mediul înconjurător sau ar putea crea disconfort vecinilor. Fapta contravine normelor legale și se sancționează conform pericolului social pe care îl prezintă”, se precizează în comunicat.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Urmărire în trafic în Dâmbovița, după ce un șofer a lovit un pieton. Prietenul lui beat și fără permis s-a urcat apoi la volan

Orașul în care polițiștii locali merg să-i caute acasă pe elevii chiulangii, să vadă de ce nu merg la școală

De ce desființarea Poliției Locale nu este temă de referendum. Care sunt explicațiile lui Nicușor Dan

Nicușor Dan: Sunt pentru desființarea Poliției locale. Acum, sunt obligat să lucrez cu ea

Partenerii noștri