Live

Un bărbat dat dispărut de 30 de ani s-a întors acasă, în Bacău. Familia îi făcea parastase, vecinii îl credeau plecat cu o femeie

Data publicării:
Un bărbat dat dispărut de 30 de ani s-a întors acasă, în Bacău. Foto: Captură video

Poveste demnă de scenariul unui film. Un bărbat de 93 de ani din județul Bacău, dispărut de acasă acum 30 de ani, s-a întors teafăr. Soția și copiii îl credeau mort, însă localnicii cred că bărbatul a plecat, la începutul anilor '90, la Brăila, la o altă femeie.

Localnică: S-a întâmplat, s-a lăsat de nevastă...

Bărbatul a plecat de acasă, din Bohocel, județul Bacău, în 1991, pe când avea 63 de ani. Familia a alertat atunci poliția, care l-a căutat zile la rând. În zadar. În timp, cu toții l-au crezut mort. Ba chiar, de 15 ani încoace, i-au făcut parastase an de an.

-Dar unde credeți că a fost în tot acest timp?
-Nu știu, nu știu nici...
-Cumva lumea îl credea că nu mai e în viață...
-Pai da, nora-sa care a acolo l-a trecut și la pomelnicul de morți, i-a făcut și... i-a făcut!

La începutul lunii septembrie, fiul și nora bătrânului s-au trezit cu el la poartă. În buzunar bunicul avea un bilet de tren pe ruta Ploiești-Bacău și buletinul de identitate cu adresa din comuna Bohoci. Nu-și amintește însă nimic din cele întâmplate în ultimii ani.

Localnică: L-am cunoscut acum 30 de ani, trăia cu nevasta. Dacă n-am mai auzit nimic de el, am crezut că e decedat.

Localnică: N-am știut că e dispărut, știam că a plecat, că și nevasta lui a plecat de aici. Și de-atunci eu nu l-am mai văzut, dar nici n-am auzit de el unde e și cum.
-Și acum când ai aflat că a venit acasă?
-M-am mirat!

Până să plece din sat, bărbatul era negustor de vite, spun oamenii care l-au cunoscut. Pleca des de-acasă, dar se întorcea de fiecare dată.

Cristian Iștoc - primarul comunei Bohoci, Bacău: E un caz rar întâlnit, la noi nu s-a mai întâmplat. Au mai dispărut 2, 3, 4 ani, dar apăreau și se reglau lucrurile. Din discuțiile avute cu membrii familiei, a apărut peste noapte, nu știu cum, adus de o mașină și lăsat în fața porții. La momentul actual, familia s-a interesat de ceea ce ține de vechime, să poată beneficia de o pensie.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Donald Trump a oferit imaginea zilei la alegerile prezidențiale din SUA. Martina Navratilova a reacționat imediat

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un bărbat deghizat în măicuță a fost reținut de polițiști, în județul Bacău. Ce făcea ca să obțină bani

Cinci polițiști, plasaţi sub control judiciar. Ei sunt suspectaţi de luare de mită şi fals intelectural

Beat și fără permis de conducere, un tânăr de 21 de ani a furat o mașină și s-a izbit de un cap de pod. Bărbatul a fost reținut

Un pensionar de 85 de ani a fost filmat când circula cu maşina pe contrasens pe autostradă. Poliția i-a ridicat permisul pentru 4 luni

Partenerii noștri