Live

Video Ucrainenii publică imagini cu muniție românească. Ministrul Economiei: Nu avem informații că acea muniție a fost livrată din România

Data actualizării: Data publicării:
Interiorul unui obuzier ucrainean în care s-ar obseva un proiectil de artilerie produs în România. Captură video: Twitter/Ukraine Weapons Tracker

Pe rețelele sociale au apărut imagini cu militari ucraineni care folosesc muniție de artilerie produsă în România. Din imagini ar fi vorba despre obuze de calibrul 122 mm, produse de compania națională Romarm în 2022 și folosite pentru obuzierele autopropulsate 2S1 Gvozdika, aflate în prezent în dotarea armatei ucrainene.

ACTUALIZARE 14:48 Ministrul Economiei, Florin Marian Spătaru, a declarat pentru Digi24 că au fost demarate „niște verificări” și că, în acest moment nu există informații că respectiva muniție ar fi fost livrată din România.

„E o imagine apărută pe net. Am demarat niște verificări și sub nicio formă nu avem informații că acea munitie ar fi fost livrată din România. Acel simbol nu are legătură cu România”, a spus ministrul Economiei.

Imaginile, publicate pe contul de Twitter Ukraine Weapons Tracker, care s-a specializat de la începutul invaziei ruse în Ucraina în agregarea tuturor clipurilor și fotografiilor publicate pe internet referitoare la acest conflict, prezintă interiorul unui astfel de obuzier, în care se observă și un proiectil de artilerie indicat a fi unul românesc „în variantă puternic explozivă și cu fragmentare”.

„ROMARM produce muniție de artilerie calibrul 122mm în varianta explozivă sau de iluminare pentru Howitzer sau D-30”, conform site-ului companiei române de armament Romarm.

Acest model de obuz este prezentat pe site-ul Romarm, la capitolul „muniție de artilerie” sub forma „lovitură calibrul 122 mm cu încărcătură completă” sau „cu încărcătură variabilă redusă”.

Captură foto: site-ul romarm.ro

Presa ucraineană: România „merită o recunoaștere mai mare” în privința ajutorului militar acordat Kievului

Pe 27 februarie 2022, la doar trei zile după invadarea Ucrainei de către Rusia, președintele Klaus Iohannis declara că România trimite în Ucraina, alături de partenerii și aliații săi, „muniție, combustibil, echipament militar, alimente și medicamente”.

În luna aprilie, ministrul de externe Bogdan Aurescu și omologul său ucrainean, Dmitro Kuleba, au fost întrebați în legătură cu ajutorul militar acordat de România Ucrainei. Kuleba a spus că ţara sa nu comentează ajutorul militar primit și că România a avut „o politică inteligentă”. La rândul său, Aurescu a spus că despre astfel de lucruri e bine să se vorbească public cât mai puțin.

În luna iunie, Klaus Iohannis a declarat, la o conferință de presă susținută la Kiev, alături de Volodimir Zelensky, Emmanuel Macron, Mario Draghi și Olaf Scholtz, că România a făcut „tot ce-i stă în putință” pentru a ajuta Ucraina, și a promis că acest lucru va continua.

În aceeași lună, într-un articol publicat în presa ucraineană, se arată că sprijinul oferit Ucrainei de România, de autorități dar și de cetățenii români, merită o recunoaștere mai mare.

Conform Kyiuv Post, România i-a sprijinit și ajutat pe ucraineni în toate felurile posibile, încă din primele zile ale războiului, țara noastră fiind una dintre principalele țări de tranzit pentru livrarea de armament și echipament militar venit sub formă de ajutor din Statele Unite. România este a treia cea mai mare țară de tranzit pentru livrarea de armament și echipament militar către Ucraina.

Luna trecută, ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a mulţumit „din toată inima” României pentru ajutorul dat Ucrainei încă de la începutul crizei generate de agresiunea militară a Rusiei.

Editor : M.L.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce șanse are Europa să prevină colapsul Ucrainei, dacă SUA se retrag din joc, odată cu revenirea lui Donald Trump

Ceartă între Zelenski și Fico: Slovacia amenință că taie livrările de curent către Kiev, dacă Ucraina oprește tranzitul gazelor rusești

Replica dură a lui Zelenski la „provocarea” lui Putin: „Un tâmpit”

Soldații nord-coreeni luptă ca în Primul Război Mondial, spune un expert militar. Ce vrea Putin să demonstreze, de fapt

Partenerii noștri