Live

TVR a pierdut dreptul de transmitere a Festivalului George Enescu. Va fi difuzat de Trinitas TV

Data publicării:

TVR nu va transmite Festivalul George Enescu în acest an, transmite deputatul PNL Gigel Știrbu într-un comunicat de presă. Televiziunea publică a pierdut drepturile de transmisie în favoarea Trinitas TV.

Comunicatul integral al deputatului Gigel Ştirbu:

„Zi după zi, conducerea TVR demonstrează incapacitatea de a gestiona această instituție. Încă de la prima ediție a Festivalului internațional George Enescu, Televiziunea Română, avea calitate de coproducător al evenimentului și a asigurat transmiterea acestuia. Dar anul acesta, televiziunea publică nu va mai difuza festivalul, ci postul TV Trinitas

Pentru Televiziunea Română reprezenta un act de onoare să preia integral concertele din cadrul Festivalului Enescu, cel mai important proiect cultural al anului 2019. Dar din cauza incompetenței conducerii TVR, anul acesta a ratat pur si simplu transmitarea acestui eveniment deosebit!”

Mai mult, postul Trinitas va asigura difuzarea festivalului cu 20 de camere de televiziune si postarea pe internet gratis, putând fi preluat astfel și de către alte posturi. Până acum, televiziunea publică nu a putut asigura aceste lucruri la un asemenea nivel, dar, în schimb a solicitat bani organizatorilor festivalului, ceea ce Trinitas nu a solicitat.

Festivalul rămâne nu doar cea mai importantă manifestare culturală internaţională de omagiere şi de cunoaştere a operei marelui compozitor George Enescu, dar şi cel mai bun prilej de promovare internaţională a valorilor culturale ale României. Toate naţiunile importante ale lumii îşi susţin artiştii de valoare prin evenimente şi programe culturale de anvergură care contribuie decisiv la creşterea renumelui şi prestigiului ţărilor respective în lume. Ca de fiecare dată, Festivalul Internaţional George Enescu acesta aduce din nou pe scenă personalităţi de renume mondial, continuând astfel linia de dezvoltare constantă şi de creştere în valoare.

Astfel, ratarea difuzării Festivalului George Enescu în acest an, demonstrează încă o dată, incapacitatea conducerii TVR de a gestiona în mod responsabil problemel televiziunii publice. Ce se petrece în această instituţie a statului, finanţată exclusiv din banii cetăţenilor români, este pur și simplu incalificabil.

Este greu de conceput cum televiziunea plătită din bani publici funcționează în detrimentul cetățenilor români, dar acest lucru se explică prin neputința și incapacitatea doamnei Doina Gradea de a conduce TVR.

Președintele Comisiei pentru Cultură, arte, mijloace de informare în masă,

Deputat PNL, Gigel Știrbu”

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Liberalul Gigel Ştirbu acuză că la Scorniceşti, 835 de voturi au fost mutate la renumărare de la alţi candidaţi la Marcel Ciolacu

A murit Delia Budeanu, una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TVR

Concursul Internațional George Enescu 2024. Care este programul concertelor de anul acesta de la Ateneul Român

Gigel Știrbu îi cere demisia lui Florin Barbu, după ce ministrul l-a citat pe Ceaușescu

Partenerii noștri