Live

Turza: Programul de sprijin pentru refugiaţii ucraineni, regândit într-un mecanism de integrare pe termen mediu şi lung

Data actualizării: Data publicării:
Mădălina Turza spune că programul de sprijin pentru refugiaţii ucraineni, regândit într-un mecanism de integrare pe termen mediu şi lung. Foto: Facebook.

Consilierul de stat Mădălina Turza, coordonator strategic al asistenţei umanitare, a precizat, luni, că programul de sprijin de urgenţă destinat refugiaţilor ucraineni (50/20) a fost regândit, printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă elaborat la nivelul MAI, într-un mecanism de integrare pe termen mediu şi lung.

Proiectul prevede că, în funcţie de evoluţia conflictului din Ucraina, familiile/persoanele singure care vor face un minim efort de integrare vor putea beneficia de un sprijin de 2.000 lei/familie pentru acoperirea cheltuielilor de cazare până la finele anului 2023.

„La un an distanţă de la izbucnirea conflictului din Ucraina, dacă tragem linie, vedem că România a fost şi este ţara cu cel mai amplu program coordonat de asistenţa şi sprijin umanitar integrat din Europa, care a presupus un efort financiar de peste 600 milioane euro de la bugetul de stat şi partenerii internaţionali. Bine cunoscutul Program 50/20 de cazare şi hrană a refugiaţilor a asigurat o plasă de siguranţă importantă pentru zeci deci de mii de refugiaţi, care timp de un an de zile au avut posibilitatea să se acomodeze la noi în ţară. Acum suntem în etapa în care împreună cu Ministerul Afacerilor Interne am regândit programul de sprijin de urgenţă al refugiaţilor (50/20), într-un mecanism de integrare pe termen mediu şi lung, în funcţie de evoluţia conflictului din Ucraina”, a transmis Mădălina Turza într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acesteia, noul program avut în vedere, publicat în transparenţă de MAI, reprezintă „corelarea măsurilor de sprijin financiar pentru cazare cu angajarea refugiaţilor în câmpul muncii, cu înscrierea copiilor într-o formă de educaţie şi cu dobândirea unui statut legal în România - protecţia temporară”.

„Refugiaţii care vor face aceste demersuri minime de integrare vor putea beneficia de un sprijin de 2.000 lei/familie pentru acoperirea cheltuielilor de cazare până la finele anului 2023. Mai mult, pentru evitarea abuzurilor şi a deturnării de fonduri, aşa cum s-a întâmplat din păcate în mai multe situaţii, va fi creat un Registru unic digital de înscriere a refugiaţilor în program, ceea ce va asigura transparenţă totală a cheltuirii fondurilor. De sumele de bani pentru cazare vor beneficia direct refugiaţii, nu proprietarii”, a explicat Turza.

Totodată, ea a menţionat că persoanele vulnerabile, care se încadrează în normele programului, bătrânii peste 65 de ani şi studenţii înscrişi la universităţile din România vor beneficia in continuare de vechile prevederi ale Programului 50/20.

În context, Turza a evidenţiat faptul că România este singura ţară din UE care a asigurat şi asigură un program atât de amplu de cazare a refugiaţilor pe piaţa liberă, iar suma acordată pe familie în noul mecanism este „nu numai decentă”, dar şi „armonizată cu realitatea nedistorsionată a pieţei din România”.

„În continuare, refugiaţii din Ucraina beneficiază de acces liber la sistemele noastre de sănătate, educaţie şi servicii sociale, iar prin Planul Naţional de Măsuri de incluziune şi protecţie, alături de Agenţiile ONU şi toţi partenerii din societatea civilă, asigurăm măsuri de protecţie şi sprijin. Nu este puţin lucru efortul pe care România îl face pentru că este de datoria noastră să fim solidari cu oamenii alungaţi de acest război ilegal şi profund imoral. Pe cale de consecinţă, cred că trebuie să fim realişti şi oneşti şi să nu transformăm o problemă umanitară în subiect de can-can. Integrarea presupune un efort din două părţi: al statului gazdă şi al persoanelor beneficiare de protecţie. Pentru că ne dorim ca refugiaţii ucraineni să fie independenţi la noi în ţară, copiii să meargă la şcoală şi să se poată întoarce în condiţii de demnitate la ei acasă când va veni momentul”, a mai afirmat ea.

Nu în ultimul rând, oficialul guvernamental a precizat că „decalarea plăţilor pe programul 50/20 pentru lunile ianuarie şi februarie este un aspect separat de acest nou mecanism şi au directă legătură cu Ministerul Finanţelor”.

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Peste o sută de refugiați ucraineni au fost evacuați din adăposturi în Ungaria. Alte câteva mii riscă să ajungă pe străzi

UE prelungeşte până în 2026 protecţia pentru refugiaţii ucraineni: „Pot conta pe solidaritatea noastră”

Conservatorii germani nu mai vor beneficii pentru refugiații ucraineni: Primesc prea mulți bani și nu mai sunt motivați să muncească

Guvernul a prelungit până la finalul lunii iunie perioada până la care pot fi acordate ajutoarele în bani pentru refugiații ucraineni

Partenerii noștri