Turiștii renunță la vacanțele programate cu mult timp înainte, din cauza certificatului verde. 90% din rezervări, anulate în Predeal
Vacanţele rezervate cu mult timp înainte sunt anulate pe bandă rulantă. Hotelierii spun că noile restricţii riscă să afecteze serios turismul din România.
O vâltoare veche din Maramureș a fost salvată cu o tehnică japoneză
Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe
Un tânăr de 19 ani din Maramureș a fost înjunghiat mortal de un adolescent de 17 ani. Atacatorul a fost dus la audieri
Cum arată primul tren electric chinezesc de mare viteză care va circula prin România cu până la 160 km/h
Cel mai mare incendiu din România, din ultimii ani. Localnic: „Vântul l-a tras încoace, dintr-o dată s-au alarmat oamenii, pompierii”
Vacanțele în destinațiile turistice preferate de români sunt mai scumpe în acest an
„Dezastru, în viața mea n-am văzut așa ceva!” O furtună violentă a pus la pământ o pădure întreagă în Maramureș
Prețurile pentru vacanța de 1 Mai și Paște au crescut cu 15%
Grecia se ține de cuvânt și le oferă vacanțe gratis turiștilor evacuați din cauza incendiilor, anul trecut
Mulți turiști și-au anulat vacanțele la munte, din cauza restricțiilor. Sunt hotelieri în Predeal care reclamă că 90% dintre turiști au renunțat la vacanțele rezervate. În Maramureș, gradul de ocupare pentru sărbători se apropia săptămâna trecută de 80%, dar acum scăderea este drastică.
Noile restricţii riscă să afecteze serios turismul din România. Proprietarii de pensiuni și hoteluri spun că vor fi nevoiți să își trimită angajații în șomaj, deoarece se așteaptă la pierderi majore atât pe parte de cazare, cât și pe parte de servire, deoarece restaurantele vor putea fi ocupate doar 50% din capacitate.
Noile restricții stabilite de Comitetul Național pentru Situații de Urgență și aprobate prin hotărâre de guvern săptămâna trecută au intrat în vigoare începând de luni, 25 octombrie 2021, de la ora 0:00.
Înăsprirea măsurilor anti-COVID este motivată de recordurile negative pe care România le-a înregistrat în valul patru al pandemiei și care au adus sistemul medical în pragul colapsului din cauza numărului mare de cazuri severe. Măsurile se aplică pentru cel puțin 30 de zile.
Activitatea de cazare în hoteluri și pensiuni va fi permisă doar pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală.
Certificatul verde este un document care dovedește că am trecut prin boală în ultimele 180 de zile, că ne-am vaccinat sau că avem un test COVID negativ efectuat de o instituție autorizată. Totul se rezumă la un cod QR, care va putea fi scanat și va facilita astfel accesul. Certificatul poate fi descărcat de la adresa: certificat-covid.gov.ro.
Editor : Georgiana Marina
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News