Live

Turcia susține că a lăsat 75.000 de migranți să treacă frontiera cu UE. Harta cu traseul refugiaților care trece prin mijlocul României

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Twitter/TRT

Guvernul turc susține că a lăsat peste 75.000 de migranți să treacă frontiera spre Uniunea Europeană, informează Agerpres. Între timp, televiziunea de stat în limba arabă din Turcia, TRT, a publicat o hartă în care este prezentată o nouă posibilă rută a refugiaților sirieni, care trece fix prin mijlocul României, informează Al Arabiya. Respectivul traseu  al refugiaților din provincia siriană Idlib, ajunși în Turcia, ar urma astfel să tranziteze Grecia, Bulgaria, România și Ungaria, până în Europa de Vest.

Până duminică dimineaţă la ora 10.00 (07.00 GMT), 76.358 de migranţi ar fi trecut graniţa prin provincia Edirne, a scris pe Twitter ministrul turc de Interne, Suleyman Soylu.

În provincia Edirne sunt puncte de trecere a frontierei spre Grecia şi Bulgaria. Totuşi, până acum nici Sofia şi nici Atena nu au raportat un număr atât de mare de sosiri.

Bulgaria: „Situația este calmă”. Grecia: „Am împiedicat aproape 10.000 de migranți să treacă frontiera”

Guvernul bulgar susține că, până la această oră, „niciun migrant nu a trecut frontiera ilegal dinspre Turcia”.

„În acest moment, situația este calmă”, a declarat ministrul bulgar al Apărării, Krasimir Karachanov.

Conform unei informări transmise duminică de autorităţile din Grecia, poliţia elenă a împiedicat în 24 de ore aproape 10.000 de migranţi să treacă frontiera în regiunea Evros. Grecia şi-a suplimentat de asemenea dispozitivele de la graniţă.

Conform celor mai recente date ale ONU, Turcia a primit circa 3,6 milioane de refugiaţi din Siria, la care se adaugă migranţi din Afganistan şi Irak.

Refugiați sirieni la granița dintre Tucia și Grecia. Foto: Profimedia

Cum pune presiune Erdogan pe UE: Drumul către Franța al refugiaților ar putea trece prin Bulgaria și România

„Drumul către Franța... o hartă sugestivă a rutelor pe care refugiații din Turcia le pot urma, pentru a ajunge în Franța și alte țări europene”, este mesajul care însoțește o hartă publicată de televiziunea turcă pe rețelele sociale și care a stârnit deja mai multe controverse.

Harta prezintă ca punct de origine al refugiaților, orașul Idlib, unde au loc, de câteva zile, lupte grele între armata turcă și cea siriană

„Criza refugiaților e posibil să lovească puternic Europa în următoarele zile”, se arată într-o postare pe Twitter a televiziunii de stat din Turcia.

În alte imagini sunt prezentați refugiați sirieni care se urcă în autobuze sau chiar în bărci gonflabile cu destinația Grecia, după decizia autorităților turce de a deschide granițele către această țară și, implicit, către Uniunea Europeană.

Turcia şi-a deschis vineri frontierele migratorii cu Europa, iar guvernul de la Ankara a amenințat că va lăsa să treacă un nou aflux de refugiaţi sirieni dacă nu obţine un sprijin activ de la UE în disputa sa cu Rusia în Siria.

„Ce am făcut ieri? Am deschis porţile. Şi nu le vom închide”, a afirmat sâmbătă preşedintele turc Recep Erdogan.

Foto: Profimedia

La frontiera dintre Turcia şi Grecia, situaţia a fost tensionată sâmbătă, cu ciocniri între poliţiştii greci care aruncau cu gaze lacrimogene şi migranţi care aruncau cu pietre.

Duminică, cel puţin 13.000 de persoane erau deja prezente de-a lungul a 212 km de frontieră dintre Turcia și Grecia, conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), după declarațiile făcute de președintele turc.

Editor web: Mihnea Lazăr

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Rețea de trafic de migranți, destructurată. Aproape 70 de percheziţii în București și 12 județe din țară

Aproape 3.000 de străini au încercat să intre și să iasă ilegal din România în primele 8 luni ale anului

Ungaria refuză să plătească o amendă de 200 milioane euro impusă de justiția UE. „Nu a fost prevăzută plata, este total injustă”

19 migranți sirieni care au intrat ilegal în țară au fost prinși pe malul Dunării, după ce au traversat cu barca

Partenerii noștri