Live Text Trupele ucrainene s-au regrupat și au reluat contraofensiva pe trei direcții principale
Trupele ucrainene s-au regrupat și au reluat operațiunile ofensive desfășurate pe trei axe principale, în sudul și sud-estul Ucrainei, se arată într-un raport al situației frontului din Ucraina, publicat duminică dimineața de ministerul britanic al Apărării. O explozie a fost auzită duminică dimineața în orașul Zaporojie. A fost declanșată o alertă de raid aerian în oraș și regiunea cu același nume, informează BBC. În regiunea Zaporojie se află și cea mai mare centrală nucleară din lume. Zilele trecute, șeful spionajului militar ucrainean a avertizat că rușii au minat unitatea de răcire a centralei.
LiveText-ul Digi24.ro care a acoperit evenimentele din Ucraina poate fi urmărit AICI.
Crește bilanțul morților în urma atacului cu rachete la Kiev
ACTUALIZARE 14:45 Bilanţul victimelor unui atac aerian rus, la Kiev, sâmbătă, a crescut la cinci morţi, anunţă duminică primarul capitalei ucrainene Vitali Kliciko, după descoperirea altor două cadavre, relatează AFP.
„Salvatorii au găsit corpurile altor două victime sub dărâmături, în cartierul Solomian”, la Kiev, anunţă pe Telegram Kliciko. „În total, cinci persoane fost ucise în casa atinsă de fragmente ale unei rachete ruseşti”, precizează el. „Fragmente de rachetă au atins etajele superioare” ale acestui bloc cu 24 de etaje, anunţă el.
Potrivit primarului Kievului, salvatori continuau să caute între dărâmături.
Șeful Administraţiei Militare regionale, Oleksandr Prokudin, acuză Rusia de 59 de atacuri, în care a lansat 235 de obuze de artileria, rachete de tip Grad şi din avioane, care au atins zone locuite.
În Harkov, un băiat în vârstă de şapte ani a fost spitalizat în urma unei explozii în satul Pivdene, anunţă şeful Administraţkiiei Militare regionale Pleg Sinegubov.
„Inamicul a tras asupra liniei frontului şi aşezărilor frontaliere în districtele Harkov, Kupiansk şi Ciuhuiv”, anunţă el. Un bărbat în vârstă de 49 de ani din satul Kruhliakivka, în Kupiansk, a fost rănit, anunţă el.
În regiunea Zaporojie (sud), două persoane au fost rănite - o femeie în vârstă de 85 de ani din Preobrajenka şi o femeie în vârstă de 77 de ani din Novodanilivka -, în atacuri ruse cu drone, lansatoare multiple de rachetă (MLRS) şi artilerie asupr unor aşezări de pe linia frontului, anunţă şeful Administraşiei Militare regioanle Iurii Malaşko.
Cel puţin 15 clădiri locuite au fost avariate, precizează el.
Rusia spune că a respins mai multe asalturi ucrainene în sudul şi estul Ucrainei
ACTUALIZARE 16:40 Armata rusă „a respins cu succes” atacuri ale forţelor Kievului în patru zone ale frontului, şi anume în regiunile Doneţk (est), dar şi în Zaporojie (sud), anunţă Ministerul rus al Apărării într-un comunicat, relatează AFP.
Zece dintre aceste atacuri au fost respinse în apropiere de Bahmut (est), precizează ministerul.
Kievul anunţa sâmbătă seara că a lansat mai multe ofensive, cu succes, în estul Ucrainei.
Cel puţin 13 militari ruşi au fost ucişi în insurecţia grupării Wagner
ACTUALIZARE 16:35 Cel puţin 13 militari ruşi au fost ucişi în operaţiunile desfăşurate de armata rusă împotriva rebeliunii grupării de mercenari Wagner, potrivit unor bloggeri militari ruşi citaţi duminică de agenţia DPA, potrivit Agerpres.
Numărul militarilor ruşi ucişi ar putea fi chiar mai mare de 20, cred aceiaşi bloggeri, care precizează că şase elicoptere şi un avion de recunoaştere au fost doborâte de combatanţii Wagner în timp ce aceştia înaintau către Moscova. Autorităţile ruse nu au confirmat deocamdată vreun bilanţ al victimelor.
Printre elicopterele doborâte se numără trei aparate MI-8, folosite în operaţiuni de război electronic şi care oricum erau puţine pe frontul din Ucraina, notează popularul blog militar rus Rybar.
Conform aceleiaşi surse, un avion de transport Il-18 al armatei ruse şi care avea la bord un post de comandă de asemenea s-a prăbuşit, toţi militarii din avion pierzându-şi viaţa.
Liderul grupării Wagner, Evgheni Prigojin, a anunţat el însuşi la începutul rebeliunii că luptătorii săi au doborât un elicopter al armatei ruse. El a pornit cu gruparea sa de mercenari un „Marş al Dreptăţii” către Moscova, cu scopul de a înlocui conducerea militară rusă, pe care o acuză pentru eşecurile armatei ruse în războiul din Ucraina, şi a ajuns sâmbătă la câteva sute de kilometri de capitală.
Criza ce ameninţa puterea preşedintelui Vladimir Putin a fost în final dezamorsată printr-un acord mediat de preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko, ce prevede că Rusia va renunţa la acuzaţiile penale împotriva lui Prigojin şi a luptătorilor participanţi la rebeliune, dar liderul Wagner va pleca în Belarus.
Trupele cecene, trimise să înăbuşe rebeliunea Wagner, revin pe front în Ucraina
ACTUALIZARE 15:30 Forţele speciale cecene Ahmat desfăşurate sâmbătă în regiunea rusă Rostov pentru a stopa înaintarea mercenarilor Wagner către Moscova au început duminică să revină pe poziţiile lor de luptă în estul Ucrainei, după ce liderul grupării de mercenari, Evgheni Prigoijin, a acceptat să pună capăt revoltei, a declarat un comandant cecen, potrivit agenţiilor Reuters şi EFE.
Conform comandantului citat, Apti Alaudínov, unităţile Ahmat revin progresiv pe frontul ucrainean, unde o parte a acestora au rămas şi după ce liderul cecen Ramzan Kadîrov le-a ordonat luptătorilor săi să participe la oprirea marşului grupării Wagner către Moscova, „fiind implicate numai acele unităţi care puteau fi înlocuite cu altele”.
Putin se declară încrezător în planurile Rusiei privind Ucraina
ACTUALIZARE 15:10 Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat duminică, într-un interviu pentru televiziunea de stat, că este în contact permanent cu Ministerul Apărării şi că Rusia este în continuare încrezătoare că îşi poate îndeplini planurile privind „operaţiunea militară specială” din Ucraina, relatează Reuters.
Aceste comentarii, făcute într-un interviu acordat corespondentului de presă la Kremlin Pavel Zarubin, au fost transmise de televiziunea de stat Rossiya.
Interviul complet urmează să fie difuzat duminică seară.
Televiziunea naţională a mai relatat că Putin va participa săptămâna viitoare la reuniunea Consiliului de Securitate al Rusiei, fără a preciza dacă această şedinţă va avea loc vineri, ca de obicei, sau va fi devansată.
Ucrainenii fac progrese tactice mici dar constante, în zone critice ale frontului
ACTUALIZARE 15:00 „Forțele ucrainene au învățat din experiența primelor două săptămâni ale contraofensive pentru a-și rafina tacticile de asaltare a liniilor de apărare bine organizate ale rușilor. Unitățile ucrainene fac progrese tactice mici dar constante, în zone critice ale frontului”, se arată în analiza realizată de experții militari britanici.
Latest Defence Intelligence update on the situation in Ukraine - 25 June 2023.
— Ministry of Defence 🇬🇧 (@DefenceHQ) June 25, 2023
Find out more about Defence Intelligence's use of language: https://t.co/H5IDdCZHR4
🇺🇦 #StandWithUkraine 🇺🇦 pic.twitter.com/HasXLi6MAb
Concomitent, în regiunea Luhansk, forțele ruse fac eforturi majore pentru a lansa un atac în pădurea Serbrianka, lângă Kremina.
„Aceasta reflectă cel mai probabil directiva constantă a comandamentului armatei ruse de a desfășura acțiuni ofensive oricând e posibil.
„Rusia a obținut câteva câștiguri teritoriale, dar forțele ucrainene au reușit să prevină o spargere a liniilor frontului”, informează ministerul britanic al Apărării.
Șeful trupelor terestre ucrainene: „Cercetăm punctele slabe în apărarea inamicului”
Comandantul forțelor terestre ale Ucrainei, cel care a condus contraofensiva prin care în toamna trecută armata Kievului a obținut victorii importante, a declarat că principala rezervă militară nu a fost încă angajată în lupta cu rușii.
„Cercetăm punctele slabe în apărarea inamicului”, a spus generalul Oleksandr Syrskyi, într-un interviu exclusiv acordat The Guardian într-o bază militară din estul Ucrainei. Oleksandr Sîrski a vorbit despre dificultățile luptei și a spus că statul major rus a anticipat zonele unde forțele Ucrainei au lovit puternic.
El a avertizat însă că și ucrainenii urmăresc slăbiciunile din liniile rușilor. Sîrski, care a condus armata Kievului în primăvara trecută și a surprins lumea cu o contraofensivă prin care a eliberat zone întinse din nord-estul Ucrainei în toamnă, a spus că lumea trebuie să aibă răbdare. „Toată lumea vrea să obțină instant o mare victorie. Și noi vrem la fel. Dar trebuie să fim pregătiți ca acest proces să fie de durată, deoarece există o mulțime de forțe de fiecare parte, o mulțime de materiale și o mulțime de obstacole. Forța noastră principală nu a fost încă angajată în luptă și acum cercetăm punctele slabe în apărarea inamicului”, a spus el.
Editor : M.L.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News